Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:11 21 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare are preocupare de tatic

ro

09 Mar, 2009 02:23 1079 Marime text

PSD_Eduard_Martin_Alexandru_Mazare_04.jpgCei doi parlamentari PSD de Constanţa vor depune, astăzi, două proiecte legislative, ambele cu caracter social * Primul vizează modul de organizare şi funcţionare a creşelor, celălalt vine în sprijinul asociaţiilor de proprietari

Chiar dacă asociaţia parlamentară PSD Constanţa s-a restrâns ca număr de membri, structura fiind alcătuită din senatorul Alexandru Mazăre şi deputatul Eduard Martin, ea continuă să promoveze noi proiecte legislative.

De Ziua Internaţională a Femeii, cei doi parlamentari au anunţat iniţierea unui proiect legislativ ce va veni în sprijinul mamelor. Senatorul Colegiului 3, Alexandru Mazăre, împreună cu deputatul Colegiului 6, Eduard Martin, cu toate că nu sunt încă tătici, au elaborat şi vor depune, astăzi, la Parlament un proiect pentru modificarea Legii 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor. Modificările propuse de parlamentarii PSD vizează, printre altele, definirea creşelor ca instituţii publice (n.r. acum sunt servicii sociale) care să asigure servicii speciale pentru copiii cu vârste cuprinse între 2,5 luni şi patru ani, în intervalul orar 06.00 - 18.00 sau în sistem de asistenţă săptămânal. O altă noutate sugerată de Mazăre şi Martin va introduce anumite criterii de repartizare a copiilor în creşe, criterii ce vor fi stabilite de consiliile locale, întrucât acestea finanţează unităţile respective. Pentru a permite modernizarea şi asigurarea condiţiilor optime, parlamentarii PSD au introdus un articol ce va permite creşelor realizarea unor colaborări sau semnarea de protocoale cu alte instituţii prin intermediul unei comisii în care să fie incluşi câte un reprezentant din partea creşei, a consiliului local şi a instituţiei cu care urmează să se colaboreze. În formula gândită de cei doi social-democraţi, creşele vor avea obligativitatea asigurării unor servicii specializate fie prin angajarea de personal calificat, fie prin colaborarea cu instituţii abilitate, iar încadrarea copiilor în grupe va fi posibilă şi în funcţie de abilităţile şi dezvoltarea psiho-motorie a micuţilor. Pentru a elimina arbitrariul şi abuzurile, iniţiatorii proiectului au prevăzut ca înscrierile să se facă în ordinea datei de depunere a solicitărilor şi a numărului de locuri aprobat. „Excepţie vor face cazurile speciale, care vor fi analizate şi aprobate de consiliile locale", a adăugat senatorul Alexandru Mazăre.

POZA_BUNA.jpgMăsuri pentru rău-platnici

Celălalt proiect legislativ ce va ajunge în atenţia parlamentarilor prevede unele modificări la Legea 230/2007 privind înfiinţarea şi organizarea asociaţiilor de proprietari. El survine în urma discuţiilor purtate de Mazăre şi Martin cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari. Iniţiativa are ca scop „izolarea" locatarilor aflaţi în imposibilitatea de a-şi plăti facturile pentru utilităţi, astfel încât ceilalţi membri ai asociaţiei să nu aibă de suferit. Potrivit proiectului, un Comitet executiv al asociaţiei va putea acţiona împotriva rău-platnicilor prin oprirea utilităţilor până la recuperarea debitelor. Acţiunea va trebui anunţată, printr-un preaviz, cu cinci zile înainte de intervenţie, iar după achitarea datoriilor, unitatea locativă respectivă va fi realimentată.
Un alt amendament prevede obligativitatea proprietarilor de a aduce la cunoştinţă administratorilor orice modificare efectuată în locuinţă, precum şi documentele, justificativele şi avizele obţinute pentru lucrările întreprinse, iar informaţiile vor fi trecute în cartea tehnică a imobilului. Nu în ultimul rând, parlamentarii PSD de Constanţa au prevăzut posibilitatea membrilor unei asociaţii de proprietari de a avea acces la acte şi a le putea verifica sau analiza în prezenţa unui cenzor.
Senatorul Alexandru Mazăre a menţionat că, în două săptămâni, vor veni cu un alt proiect legislativ, prin care se urmăreşte implementarea unui sistem mai rapid de vânzare a locuinţelor tip ANL către chiriaşi. „Există un proiect pe această temă şi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. Noi vrem să ajutăm şi chiriaşii cu situaţii sociale precare, în sensul stabilirii unui preţ accesibil", a adăugat senatorul Colegiului 3, social-democratul Alexandru Mazăre.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii