Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:01 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măsuri pentru reînființarea flotei comerciale maritime a României Modificarea legislației și regim special în domeniul transporturilor

ro

24 Oct, 2019 00:00 1432 Marime text

În luna septembrie, senatorul PSD de Constanța, Ștefan Mihu a adresat o interpelare către Ministrul Finanțelor Publice și Ministrul Transporturilor în care solicită reînființarea flotei comerciale maritime a României.
În interpelare, senatorul Mihu a subliniat importanța concentrării eforturilor pentru autoritățile de resort în remedierea acestei situații. 
În urma interpelării formulate în legatură cu reînființarea flotei comerciale sub pavilion românesc, Ministerul Transporturilor a comunicat un raspuns prin care asigură că depune toate eforturile pentru a răspunde solicitării.

Ministrul Răzvan Cuc susține că a fost inițiat un grup de lucru care să promoveze o legislație favorabilă pentru relansarea transportului maritim și prin intermediul navelor sub pavilion românesc.
Potrivit ministrului „s-au conturat două direcții în care se poate acționa prin crearea unui cadru legislativ care să ajute la relansarea activității de transport maritim sub pavilion românesc, respectiv pe de-o parte facilitarea unui cadru fiscal mai relaxat pentru activitatea de transport maritim, prin înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe tonaj, iar pe de altă parte modificarea cadrului legislativ care să încurajeze creditarea activitaților de transport maritim prin susținerea instituțiilor financiar-bancare astfel încât creditele acordate companiilor de transport maritim să aibă o poziție prioritară de recuperare, față de creanțele armatorului care ar ajunge într-o procedură de insolvența/faliment sau într-o procedura de executare silită.”

În condițiile schimbării în mod corespunzator a legislatiei, România ca stat membru al Uniunii Europene poate beneficia de aplicarea unui tratament de impozitare pe tonaj, se mai arată în răspunsul la interpelarea lui Mihu.

O alta direcție identificată de Ministerul Transporturilor pentru animarea procedurilor de înregistrare a navelor sub pavilion românesc o constituie susținerea instituțiilor financiar bancare prin încurajarea creditării activităților de transport. maritim.


Citește și:

Senatorul Ștefan Mihu solicită reînființarea flotei comerciale maritime a României
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii