Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:35 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ludovic Orban respinge orice posibilă colaborare cu PNL

ro

20 Jan, 2024 16:15 960 Marime text





 
  • Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că respinge orice posibilă colaborare cu PNL, numindu-i pe liberali "vasalii PSD", potrivit Agerpres.

"PNL? E în alianţă cu PSD, ca să nu spun că sunt vasalii PSD. În ceea ce priveşte participarea la alegeri, noi suntem alternativa la actuala guvernare. Nu poţi să vorbeşti de o colaborare cu cineva care stă în pat cu duşmanul (...). Împreună au votat toate creşterile de taxe şi impozite, împreună au susţinut creşterea birocraţiei, înfiinţarea de noi ministere, de agenţii, angajarea a 50.000 de angajaţi la stat în plus, în alte locuri decât e nevoie, adică nu s-au angajat în spitale, în şcoli", a spus Orban, la Târgovişte.


El s-a referit şi la Alianţa Dreapta Unită, formată din Forţa Dreptei, USR şi PMP, şi a spus că vor fi liste comune la alegerile pentru Parlamentul European, iar în această perioadă sunt în discuţii despre pregătirea alegerilor din acest an.

"Evident că am construit această alianţă pentru a bate PSD, ăsta e scopul nostru. Dar pentru a atinge acest obiectiv, chiar dacă nu în primă fază, la europarlamentare, pentru că e un timp redus (...), dar pentru parlamentare şi prezidenţiale, clar, ne-am propus ca obiectiv să batem PSD", a precizat Ludovic Orban.


Despre protestele transportatorilor şi agricultorilor, Orban susţine că reprezintă "un strigăt de disperare".

"Nu este o formă de protest clasică, organizată de structuri asociative reprezentative, ci este pur şi simplu un strigăt de disperare. Atât în piaţa de transport, cât şi în ce priveşte activitatea fermierilor, există un risc major ca foarte multe firme, foarte mulţi operatori economici să ajungă în situaţia de a înregistra pierderi mari", a declarat Orban.


Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, este prezent, sâmbătă, la Târgovişte, la Conferinţa judeţeană de alegeri a organizaţiei Dâmboviţa, unde la funcţia de preşedinte candidează actualul coordonator al Forţa Dreptei Dâmboviţa, deputatul Gabriel Plăiaşu.
 
 
 Citește și
Forța Dreptei vrea să strângă semnături pentru revizuirea Constituției privind pensiile
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii