Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:07 11 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liberalii sunt condiționați de PMP în susținerea proiectului privind facilitățile fiscale pentru constănțeni în 2020

ro

18 Jun, 2020 00:00 1405 Marime text
  • Consilierii liberali ai municipiului Constanța au inițiat un proiect de hotărâre pentru acordarea unor facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale, în contextul pandemiei de coronavirus
  • PMP Constanța va susține acest proiect de hotărâre, dacă proiectul va fi replicat la nivelul județului

Consilierii liberali ai municipiului Constanța au inițiat un proiect de hotărâre pentru acordarea unor facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale, în contextul pandemiei de coronavirus.
Potrivit proiectului de hotărâre, cetățenii municipului Constanța ar urma să beneficieze de mai multe facilități.

Prima dintre ele este reducerea, cu 25 la sută, a impozitului anual pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice.
O altă măsură este scutirea de la plata lunară a taxei pe clădiri datorată de către concesionari sau locatari.

Proiectul prevede scutirea de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice de către utilizatorii suprafețelor care au fost obligați să își întrerupă total activitatea economică sau dețin Certificatul pentru situații de urgență.

Proiectul PNL vine pe fondul derogărilor făcute de Guvern, pe fondul crizei creată de virusul SARSCoV-2 care a pus la dispoziția autorităților locale o serie de mijloace juridice în baza cărora acestea pot acorda facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale.

 

PMP Constanța vrea ca scutirile de taxe să se aplice în tot județul Constanța

Referitor la inițiativa consilierilor locali ai PNL Constanța privind acordarea unor facilități fiscale la plata și impozitelor locale, Partidul Mișcarea Populară Constanța face precizarea că va susține acest proiect de hotărâre, cu condiția ca acest demers să fie demarat în toate localitățile din județul Constanța unde PNL are primari sau consilieri locali în funcție, deoarece PMP consideră că toți locuitorii județului au fost afectați în egală măsură de actuala criză.

“Nu este corect să tratăm cu unități de măsură diferite problemele cetățenilor din județul Constanța. Toți am suferit la fel . Toți am primit aceeași lovitură financiară din partea pandemiei. Chiar și primăriile. În acest sens, PMP cere și condiționează susținerea proiectului de hotărâre pentru municipiul Constanța de inițierea unor astfel de proiecte de reducere a taxelor și impozitelor pentru toți locuitorii județului, lucru pe care trebuie să îl facă toți primarii PNL, simultan cu alocarea unor fonduri de către Guvern pentru primăriile constănțene, având în vedere că acestea au suportat de la bugetele locale cheltuieli substanțiale pentru combaterea pandemiei Covid-19” a declarat președintele PMP Constanța, Claudiu Palaz.



Citește și:

Consilierii liberali cer, pentru constănțeni, facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale (document)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii