Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:22 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inundatiile au facut ravagii

ro

03 Jan, 2007 00:00 787 Marime text

Din punct de vedere al inundatiilor, Romania incepea anul trecut cu un bilant ingrijorator: Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a anuntat ca este depasit din punct de vedere tehnic. Premierul Calin Popescu Tariceanu anunta ca va trebui adoptata o noua strategie pentru imbunatatirea activitatii.

A doua veste proasta, chiar la inceput de an 2006, a venit de la hidrologi: prognozele indicau in lunile mai si iulie inundatii puternice si debite record pe Dunare. In martie aveau loc primele inundatii si alunecari de teren, in mai multe judete din tara - au fost afectate peste 300 de gospodarii, zeci de drumuri judetene si aproximativ 3000 de hectare de teren agricol. Spre sfarsitul lunii, Dunarea depaseste deja cotele de inundatii si face ravagii in mai multe judete. Ploile, topirea zapezilor si alunecarile de teren au maturat, in ultima zi din martie, jumatate din tara. Pe 3 aprilie se inregistreaza niveluri record ale Dunarii la Braila si Galati, iar potopul se apropie si de judetul Constanta.Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor a anuntat ca echipe de specialisti au intervenit pentru a consolida mai multe diguri protectie de pe Dunare. Dar... o saptamana mai tarziu, apele Dunarii au rupt digul de la Isaccea, din judetul Tulcea, considerat unul dintre cele mai sigure diguri din zona. Presedintele Traian Basescu vine la fata locului, iar premierul Tariceanu cere autoritatilor responsabile sa "actioneze ferm" pentru repararea cat mai rapida a digului de la Isaccea si sa continue supravegherea permanenta a malurilor Dunarii. Pentru refacerea digului s-a adus piatra de la cariera de la Macin. Pe 13 aprilie, debitul Dunarii la intrarea in tara era peste 15.400 de mc pe secunda, nivel record pentru ultimii o suta de ani. Cateva zile mai tarziu si acest record nefast avea sa cada. La Constanta au fost inundate mai multe case in Ostrov, la Oltina, Harsova si la Cernavoda. La Ostrov zece persoane au fost evacuate. Un alt dig de pe bratul Borcea s-a rupt. Portul Constanta Sud Agigea se inchide. 40 de persoane au fost evacuate din calea apelor la Harsova, iar la Cernavoda zeci de gospodarii au fost inundate si majoritatea oamenilor din localitatile Aliman si Vlahi au fugit din calea apelor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii