Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:22 08 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Bogdan Huţucă explică de ce Guvernul Orban îşi va angaja răspunderea pe teme legate de justiţie şi modificarea OUG 114

ro

04 Dec, 2019 00:00 539 Marime text

Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal şi-a manifestat susţinerea pentru angajarea răspunderii Executivului pe două teme importante, asumate prin programul de guvernare.
 
Din cauza arhitecturii parlamentare nefavorabile, singura soluţie a PNL de a repara derapajele uriaşe ale PSD în materie bugetar-fiscală şi de Justiţie este de a-şi asuma responsabilitatea unor decizii rapide şi mult aşteptate de români şi mediul de afaceri. De ce asumarea răspunderii Guvernului? În primul rând pentru că noi, liberalii, nu suntem adepţii OUG-urilor, mai ales în condiţiile în care românii s-au exprimat prin referendum că nu doresc modificarea legislaţiei din domeniul Justiţiei prin aceste ordonanţe. În al doilea rând, asumarea răspunderii dă posibilitatea opoziţiei să se manifeste prin elaborarea de amendamente, atacuri la CCR sau chiar şi moţiune de cenzură, drepturi absolut democratice şi fireşti. Din păcate, stilul despotic în care PSD a guvernat prin OUG-uri nu a conferit opoziţiei niciodată aceste posibilităţi”, a declarat deputatul Bogdan Huţucă, preşedinte al PNL Constanţa şi membru în cadru Biroului Politic Naţional al PNL.
 
În urma şedinţei, Biroul Politic Naţional al PNL şi-a exprimat acordul pentru a cuprinde în proiectul de lege, pe care ar urma să se angajeze răspunderea, elemente extreme de importante din sfera Justiţiei. Astfel, recursul compensatoriu va fi negreşit eliminat din legislaţie, dacă nu cumva Parlamentul votează între timp proiectul de lege, iniţiat de PNL, privind abrogarea recursului compensatoriu.
 
De asemenea, Guvernul va viza prin asumarea răspunderii: prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensionării anticipate a magistraţilor, prorogarea termenului  de intrare în vigoare a prevederilor  care cresc de la 2 la 4 ani vechimea necesară pentru intrarea în magistratură, prorogarea termenului de intrare în vigoare a prevederii care trece de la Complete de doi, la Complete de trei. Toate aceste prevederi, în cazul în care nu vor fi prorogate, riscă să arunce în aer funcţionarea sistemul de justiţie.
 
Cea de-a doua problemă foarte urgentă care necesită intervenţia promptă a Guvernului Orban se referă la prevederile dezastruoase ale celebrei OUG 114.
 
Din păcate, rezistenţa partidelor politice din Parlament nu ne permite o perspectivă pe termen scurt pentru a remedia sau limita efectele păguboase ale acestei ordonanţe, de aici şi nevoia angajării răspunderii Guvernului.
De aceea, obiectivul PNL este de a anula imediat: prevederile legate de domeniul energiei, supraimpozitarea sectorului financiar bancar, abrogarea suprataxării în domeniul comunicaţiilor, abrogarea prevederilor profund nocive legate de funcţionarea Pilonului doi de pensii”, susţine deputatul Bogdan Huţucă.
În acest context, prioritatea Guvernului Orban şi a Partidului Naţional Liberal rămâne întocmirea Bugetului de Stat pe 2020 şi guvernarea eficientă a statului român, a mai adăugat preşedintele PNL Constanţa.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii