Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputații votează astăzi moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Sănătăţii

ro

17 Feb, 2021 07:30 2743 Marime text
  • Votul final pe moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, va fi exprimat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, scrie Agerpres.

Este prima moţiune simplă depusă de opoziţie în această legislatură.

Moţiunea simplă intitulată "Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor", semnată de 109 social-democraţi, a fost dezbătută de deputaţi în şedinţa de luni. Cu acest prilej, reprezentanţii PSD au venit la şedinţa de plen purtând pancarte negre prin care se solicita demisia lui Vlad Voiculescu.

În favoarea adoptării moţiunii simple s-au exprimat, alături de deputaţii PSD, şi reprezentanţii AUR.

În moţiune, deputaţii PSD cer demisia ministrului Sănătăţii, motivând că în timpul care s-a scurs de la învestirea lui au văzut "atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii