Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De la 1 ianuarie, Guvernul nu mai prelungește măsura de compensare cu 50 de bani a preţului la carburant

ro

28 Dec, 2022 13:54 1656 Marime text



Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că Guvernul nu va mai prelungi măsura de compensare cu 50 de bani a preţului la carburant, dar este pregătit să o aplice din nou în cazul în care "preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare" a cetăţenilor.

„Trebuie să mă refer la compensarea preţului la carburanţi. Dacă iniţial măsura nu părea să fie una care să producă efecte, iată la sfârşitul anului putem să constatăm că a fost o măsură bună, preţul la carburant ajungând la un nivel de dinainte ca măsura să fi fost decisă la nivelul Guvernului. Şi trebuie să anunţăm că începând cu 1 ianuarie ea nu va mai funcţiona", a afirmat Ciucă, înainte de şedinţa de Guvern.

El a adăugat că, în cazul în care este necesar, Executivul este pregătit să reintroducă această măsură.

"În schimb, este doar o măsură o decizie de suspendare, Guvernul fiind pregătit ca, în măsura în care preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare şi de susţinere la nivelul cetăţenilor, să o aplicăm din nou", a mai spus premierul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii