Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:31 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliu pentru VIP-uri

ro

18 Jun, 2007 00:00 1529 Marime text
1182113981.jpg

In cadrul sedintei de vineri, alesii municipali tin mortis sa reateste Mamaia ca centru turistic de interes national, desi statiunea nu are nici macar Plan Urbanistic Zonal

Consilierii locali municipali se intrunesc, pe 22 iunie, in sedinta ordinara, pentru dezbaterea a peste 55 de proiecte de hotarare. Ordinea de zi abunda cu proiectele celebritatilor locale: SC Consal Trade SRL, patronata de Constantin Chicheanu, solicita aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea unei hale de depozitare, show-room si birouri P+4E, pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 144. Consal Trade detine un teren in suprafata de peste 9000 metri patrati, in zona. Lista continua cu societatea vicepresedintelui Consiliului Judetean Constanta, Petre Stanca, Comtours SRL, care solicita aprobarea PUD pentru "extindere hotel S+P+trei etaje" si modificarea corpurilor A si B existente. Hotelul este situat pe strada Traian nr. 98, iar terenul de peste 1800 metri patrati este proprietatea Comtours SRL. Zeido Zeido solicita acelasi acord pentru construirea unui bloc de locuinte, cu subsol, parter si cinci-sapte etaje si spatii comerciale la parter pe o bucatica de spatiu verde de doar 390 de metri patrati, in vecinatatea liceului Ovidius. Nici Commercia Romania SRL nu trece neobservata. Societatea cere Consiliului Local Municipal aprobarea PUD pentru construirea unui complex cu zece etaje si spatii comerciale la parter, pe strada Prelungirea Bucovinei nr. 10, pe un lot de peste 2500 metri patrati. Commercia Romania a solicitat luna trecuta si Agentiei pentru Protectia Mediului Teleorman aprobarea PUD pentru un alt spatiu comercial. O statiune beton! Planul Urbanistic Zonal al statiunii Mamaia si Constanta nu figureaza pe ordinea de zi a intalnirii, desi primarul Radu Mazare a declarat, in sedinta precedenta, ca planul va fi analizat cat mai rapid. Si daca PUZ-ul tot nu se regaseste, la pozitia 59 figureaza un proiect de hotarare privind "inaintarea documentatiei pentru reatestarea statiunii Mamaia ca statiune turistica de interes national". Pe plajele din Mamaia si Constanta nu sunt beach-baruri legale, dusuri si toalete, dar statiunea trebuie reconfirmata ca punct turistic de interes maxim in Romania.

Scris de: {autor}Cristina RACOARE{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii