Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:53 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Borbely dejoaca calculele lui Mazare

ro

29 Jan, 2005 00:00 1173 Marime text

Pasarela pietonala si Portul de agrement din Mamaia - proiecte pasate administratiei locale

Ministrul Lucrarilor Publice, Lazlo Borbely, a cerut retragerea de pe ordinea de zi a Comisiei economice a Senatului a OG 132/2004 * Normativul a fost dat de fostul cabinet, la insistentele echipei PSD de la Constanta si prevedea atribuirea in concesiunea APMC a unui teren de 10.000 mp * Destinatia terenului a fost stabilita prin normativ, pe aceasta suprafata urmand sa fie construite o pasarela pietonala si un port de agrement in zona Cazino din statiunea Mamaia * Proiectul a fost initiat de municipalitate si urma sa se desfasoare in parteneriat cu APMC cu fonduri de la Ministerul Transporturilor

Executivul a retras Ordonanta emisa de cabinetul Nastase numarul 132/2004 privind atribuirea in concesiunea Administratiei Porturilor Maritime Constanta a unui teren de 10.000 mp aflat in administrarea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului. Destinatia terenului a fost stabilita prin normativ, pe aceasta suprafata urmand sa fie construite o pasarela pietonala si un port de agrement in zona Cazino din statiunea Mamaia. Proiectul a fost initiat de municipalitate si urma sa se desfasoare in parteneriat cu APMC cu fonduri de la Ministerul Transporturilor.Anuntul retragerii acestei ordonante a fost facut de ministrul Lucrarilor Publice, Lazlo Borbely, in cadrul Comisiei economice din Senat. Borbely a precizat ca acest tip de proiecte de investitii in turism trebuie descentralizate si agreate si de autoritatile locale, care ar trebui consultate. Cu alte cuvinte, ministrul Lucrarilor Publice a lasat sa se inteleaga ca astfel de investitii trebuie elaborate si suportate din bugetele locale ale autoritatilor locale. El a mai spus ca astfel de proiecte nu fac obiectul de activitate al APMC.OG 132/2004 care atribuie APMC terenul de 10.000 ha pentru constructia pasarelei pietonale si a unui port de agrement in statiunea Mamaia a fost data de fostul cabinet in regim de urgenta, fiind sustinuta de fostul ministru de resort, Miron Mitrea. Desi nu se stabilisera exact sursele de finantare pentru proiect, s-a luat decizia inceperii lucrarilor de demolare a vechii pasarele, care in prezent arata ca o ruina. Schimbarea guvernului a redefinit insa prioritatile ministerului condus de Borbely si, in consecinta, acesta a luat decizia amanarii acestui proiect."Investitia se ridica la 6 milioane de euro si fara sprijin guvernamental, ea nu poate fi suportata de Consiliul Local", a declarat ieri primarul Radu Mazare. El a mai spus ca este dezamagit de strategia ministrului Borbely si va face diligentele necesare pentru ca proiectul sa fie rediscutat: "Ma voi adresa prefectului, tuturor parlamentarilor de Constanta, indiferent de culoarea lor politica, ministrului Borbely si voi sustine avantajele pe care aceasta investitie le aduce turismului de pe litoral".Mazare a mai spus ca in prezent se lucreaza la studiul de impact asupra mediului al acestui proiect si ca el trebuie continuat, deoarece este strans legat de o alta investitie a municipalitatii, respectiv soseaua de coasta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii