Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:27 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au mărit nejustificat tarifele! Senatorul Mihu solicită controale de la Ministerul Turismului în unităţile de cazare care utilizează voucherele de vacanţă

ro

05 Sep, 2019 00:00 2386 Marime text
În şedinţa Senatului de la începutul sesiunii parlamentare, senatorul Ştefan Mihu a adresat o interpelare către Ministrul Turismului, Bogdan Trif. Aceasta cuprinde sesizarea unor disfuncţionalităţi în utilizarea voucherelor de vacanţă de către operatorii economici cu activitate în turism.
 
Senatorul constănţean solicită ministerului măsuri pentru o bună funcţionare a sistemului.
„Lansarea voucherelor de vacanţă, în urmă cu câţiva ani, s-a dovedit o măsură extrem de bine primită de cetăţeni şi, în egală măsură, pe deplin pertinentă din punct de vedere economic şi deosebit de profitabilă pentru turismul românesc ! Demersul a contribuit în mod semnificativ la impulsionarea dezvoltării şi modernizării multor aşezăminte hoteliere şi pensiuni, îndeosebi din rândul celor cu cotaţii medii (două sau trei « stele », respectiv « margarete »), oferind, în acelaşi timp, oportunitatea pentru mii şi zeci de mii de familii să beneficieze de posibilităţi sporite şi binevenite de odihnă, recreere şi/sau tratament.
Dincolo de aspectele pozitive menţionate, este important să semnalăm, însă, că nu toţi agenţii economici din turism au înţeles, din păcate, să aibă un comportament corect şi, în egală măsură legal, atunci când vine vorba de valorificarea voucherelor de vacanţă ! Există în acest sens, nu puţine cazuri, în care proprietari de hoteluri şi pensiuni încearcă prin mijloace situate în afara cadrului legal să „stoarcă” profituri suplimentare din utilizarea acestui instrument de plată, pretinzând şi impunând, sub diferite pretexte, cotaţii inferioare voucherelor de vacanţă, in raport cu valoarea lor nominală.
 
Faţă de cele de mai sus, apreciem că Ministerul Turismului are datoria şi responsabilitatea multiplicării controalelor efectuate la nivelul unităţilor de cazare din reţeaua naţională de hoteluri şi pensiuni, vizând verificarea modului în care acestea îşi îndeplinesc obligaţiile legale de funcţionare asumate, inclusiv atunci când se pune problema utilizării voucherelor de vacanţă, fără a exclude, acolo unde este cazul, sancţiunile de rigoare pentru cei care încearcă să fenteze legea”, afirmă senatorul PSD.
 
Mai exact, susţine parlamentarul constănţean, atât la munte, cât şi pe litoral, agenţii economici au majorat nejustificat tarifele, astfel încât în multe cazuri, voucherele nu mai acoperă nici măcar un sejur de trei nopţi.
 
Vă reamintim că valoarea unui voucher de vacanţă este de 1.450 de lei.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii