Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:11 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța „Trei, doi, unu și! Tomitanii!“. Rugbyștii, alături de antrenorul lor, Cristian Cojocaru, și în ziua sa cea mare (GALERIE FOTO)

ro

26 Oct, 2023 17:00 1822 Marime text
 

 
  • Victoria echipei Tomitanii cu ACS Rugby Academy - PCE Ilfov a fost cel mai frumos cadou din partea echipei pentru Cristian și Irina Cojocaru, cu ocazia fericitului lor eveniment.
 
Antrenorul de la clubul de rugby Tomitanii Constanța, Cristian Cojocaru, și jumătatea sa, Irina, au spus „Da!“ în fața Ofițerului de Stare Civilă, devenind soț și soție.
 
În acest moment special din viața lor, Cristian și Irina i-au avut alături la ceremonialul civil de la Constanța pe cei apropiați, nelipsind rugbyștii de la Tomitanii. Aceștia și antrenorul lor s-au strâns în cerc, ca pe terenul de rugby, strigând așa cum se încurajează înainte de fiecare partidă: „Trei, doi, unu și! Tomitanii!“. „Mâine, la 11.00, la teren!“, le-a spus apoi Cristian Cojocaru elevilor săi, anunțând programul de a doua zi, în care echipa Under-16 a Tomitanilor a întâlnit în etapa a patra a Campionatului Național, seria Muntenia, ACS Rugby Academy - PCE Ilfov, de care a dispus cu 45-13. Victoria a fost cel mai frumos cadou din partea echipei pentru Cristian și Irina Cojocaru, cu ocazia evenimentului lor fericit.
 
„Am ales să fug cu tine în lume pentru totdeauna!“
 
Nașii familiei Cojocaru sunt Octavian și Corina Dragomir, iar alături de familiile Cojocaru și Dragomir au fost și familia noilor căsătoriți, dar și Adrian Scrădeanu Istrate și soția sa, Nicoleta, ca și antrenorul Cornel Vasile, de la CSC Mihail Kogălniceanu. „Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi!“, a fost mesajul lui Cristian și al Irinei.


Cei doi au spus „Da!“ într-o zi specială, ziua de naștere a Irinei! „Astăzi, de ziua ta, am ales să fug cu tine în lume pentru totdeauna! La Mulți Ani, Iubita Mea!“, a transmis antrenorul de rugby.
 
Cantonament și noi meciuri
 
Vineri, 27 octombrie, de la ora 14.00, formația Tomitanii U-16 susține un nou meci de campionat, în deplasare cu CSA CSS Steaua 1 București. Pentru sportivii clubului constănțean, urmează un cantonament la Predeal, în județul Brașov, la care participă toți copiii de la U-14 și U-16. Apoi, după încheierea stagiului montan, echipa U-14 participă la următorul turneu AMRB, al doilea, la București, sâmbătă, 4 noiembrie, iar, a doua zi, duminică, 5 noiembrie, formația U-16 întâlnește pe teren propriu, în etapa a șasea, CS Aurora Băicoi - ACSOV Pantelimon (de la ora 13.00).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Constanța
„Irina, vrei să fii soția mea?“. Antrenorul Cristian Cojocaru se căsătorește. Vor rosti „Da!“ la Starea Civilă într-o zi specială (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii