Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:01 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viol lângă Mangalia! Victima are 12 ani

ro

15 Dec, 2022 15:41 2136 Marime text


 Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, este împuternicit să aducă la cunostinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:

Azi, procurorii din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Mangalia au formulat propunerea de arestare preventivă faţă de inculpatul (...), în vârstă de 33 de ani, din com. 23 August, sat Dulceşti, aflat în stare de reţinere pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată prev. şi ped. 218 alin. 1 şi alin 3 lit. a, b, c din C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.pen..

Din probatoriul administat în cauză a rezultat că începând din luna august 2022 şi până în prezent inculpatul a întreţinut mai multe raporturi sexuale prin constrângere cu victima minoră (...), în vârstă de 12 ani, fiica concubinei sale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii