Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:22 11 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viol la Seimeni! Decizia de punere în libertate a principalului suspect, anulată

ro

09 Mar, 2021 00:00 619 Marime text
  • „Dispune punerea în libertate a inculpatului la data rămânerii definitive a prezentei, dacă nu este arestat în altă cauză“, se arată în hotărîrea priemi instanțe.
  • În contestație, Tribunalul Constanța a desfiinţat decizia Judecătoriei Medgidia

Vasile M., de 33 de ani, din comuna Seimeni, județul Constanța, bănuit că ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, în vârstă de 12 ani și 7 luni, nu scapă de arestul preventiv!
 
Și asta deși Judecătoria Medgidia, în primă instanță, a decis, pe data de 01 martie
2021, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.
 
„Impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuieşte (...), fără permisiunea instanţei de judecată sau alt organ judiciar, după caz, în faţa cărora se află prezenta cauză. Pe timpul cât se află sub arest la domiciliu inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată și nici cu martorii din prezenta cauză penală. Dispune punerea în libertate a inculpatului la data rămânerii definitive a prezentei, dacă nu este arestat în altă cauză. Atrage atenţia inculpatului că, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurii preventive sau a obligaţiilor stabilite, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive“, potrivit minutei.
 
Decizia Judecătoriei Medgidia a fost contestată de procurori la Tribunalul Constanța, instanță care a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.
 
Pe cale de consecință, instanța superioară a desfiinţează, în integralitate, încheierea contestată şi, rejudecând a respinge cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, ca nefondată.
 
„Măsura arestului preventiv sub aspectul legalităţii şi temeiniciei urmează a fi verificată, până la data de 2 mai 2021, de către prima instanţă. Înlătură din cuprinsul încheierii contestate dispoziţiile privitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura arestului la domiciliu, dispoziția de punere în libertate“, se mai arată în hotărârea Tribunalului Constanța.
 
Citește și
 

Sentință finală în cazul violatorului din Pecineaga!

Povestea tulceanului condamnat în Suedia pentru viol brutal. Date din anchetă

 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii