Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:12 26 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victorie în instanță pentru Camelia Voinea. Tribunalul Constanța a anulat deciziile CS Farul de recuperare a banilor imputați de ANS

ro

26 Jun, 2026 11:50 221 Marime text

Magistrații Tribunalului Constanța s-au pronunțat astăzi, 26 iunie 2026, în litigiul de muncă dintre fosta mare gimnastă și antrenoare Camelia Voinea și Clubul Sportiv Farul Constanța. Instanța a dat câștig de cauză renumitei tehniciene, anulând deciziile administrative prin care clubul încerca să recupereze de la aceasta suma de peste 150.000 de lei.

Decizia instanței: Deciziile clubului sunt nule, Camelia Voinea nu datorează niciun ban

După ce pronunțarea fusese amânată succesiv în ultima lună (pe 29 mai și 12 iunie 2026), completul specializat „L.M.13” a publicat astăzi soluția pe scurt în dosarul 1527/118/2026.

Prin hotărârea pronunțată în această dimineață, instanța a dispus următoarele:

  • Admite în parte cererea formulată de reclamanta Voinea Neli Camelia.

  • Constată nulitatea absolută a deciziei nr. 08/16.02.2026 și a deciziei nr. 09/16.01.2026, ambele emise de pârâtul Clubul Sportiv Farul Constanța.

  • Constată că reclamanta nu datorează nicio sumă de bani clubului în temeiul acestor decizii declarate nule.

  • Obligă CS Farul Constanța la plata sumei de 5.000 de lei către Camelia Voinea, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Important: Hotărârea pronunțată astăzi este executorie. Decizia nu este definitivă, clubul sportiv având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel va trebui depusă tot la Tribunalul Constanța, sub sancțiunea nulității.

Miza procesului: Salariile declarate „necuvenite” de Corpul de Control al ANS

Războiul în instanță, înregistrat oficial pe 18 martie 2026, a izbucnit în urma unui raport exploziv întocmit de Corpul de Control al președintelui Agenției Naționale pentru Sport (ANS) la finele anului 2025. În urma unei inspecții inopinate, inspectorii ANS au susținut că suma de 153.031 de lei, primită ca salariu de Camelia Voinea în perioada ianuarie 2024 – noiembrie 2025, ar fi fost acordată necuvenit, argumentând că antrenoarea ar fi prestat activitate pentru o federație sportivă, și nu în beneficiul clubului constănțean.

În baza acelui raport, conducerea CS Farul, prin directorul Aurelian Arghir, a emis deciziile de recuperare a banilor, motivând că instituția este obligată legal să pună în aplicare măsurile impuse de ANS. Camelia Voinea a contestat imediat actele în instanță, considerându-le profund nelegale, iar magistrații Tribunalului Constanța i-au dat astăzi dreptate, ștergând cu buretele pretinsa datorie de peste 150.000 de lei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii