Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:16 12 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vicepreședintele CJ Harghita, Barti Tihamer, și alți funcționari ANAF, trimiși în judecată de DNA pentru fapte de corupție și acces ilegal la sisteme informatice

ro

12 Sep, 2025 11:12 209 Marime text
Sediul DNA - Sursa foto: Facebook DNA

Procurorii DNA - Serviciul teritorial Târgu Mureș au trimis în judecată mai mulți inculpați, între care Barti Tihamer, vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita și lider regional de partid, și Kurko Andras, șef administrație adjunct la AJFP Harghita.

Aceștia sunt acuzați de folosirea influenței politice, acces ilegal la sisteme informatice, divulgarea de informații confidențiale și efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcțiile publice.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Harghita, inculpații aflându-se sub control judiciar.

Oficial de la DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 892/VIII/3 din 17 decembrie 2024 și 80/VIII/3 din 12 februarie 2025, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a următorilor inculpați:
 
BARTI TIHAMER, președinte regional al unei formațiuni politice și vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

- două infracțiuni de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dintre care una în formă continuată (18 acte materiale) și
 
KURKO ANDRAS, șef administrație adjunct – inspecție fiscală la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita (A.J.F.P. Harghita), pentru săvârșirea infracțiunilor de: 

- trei infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dintre care una în formă continuată (18 acte materiale),
- patru infracțiuni de acces ilegal la un sistem informatic,
- două infracțiuni de instigare la acces ilegal la un sistem informatic,
- trei infracțiuni de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice,
- două infracțiuni de instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și

- efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.
 
 De asemenea, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, următorii inculpați:
 
ANDRASI ZSOLT, șef al Serviciului inspecție fiscală persoane fizice din cadrul A.J.F.P. Harghita, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
  • acces ilegal la un sistem informatic,
  • două infracțiuni de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice,
  • complicitate la instigare la acces ilegal la un sistem informatic,
TULIT GABOR, funcționar public în cadrul Serviciului inspecție fiscală persoane fizice din cadrul A.J.F.P. Harghita, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
  • acces ilegal la un sistem informatic,
  • divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice,
 
EROSS IGNAC, funcționar public – inspector superior în cadrul A.J.F.P. Harghita, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
 
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
 
În perioada 02 iulie – 01 august 2024, inculpatul Barti Tihamer, în calitatea de președinte regional al unei formațiunii politice și vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita, și-ar fi exercitat influența asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), astfel încât inculpatul Kurko Andras să fie promovat/menținut  temporar (până la data de 31 decembrie 2024), în funcția de șef administrație adjunct A.J.F.P. Harghita.  În virtutea funcției respective,  inculpatul Kurko Andras i-ar fi oferit  inculpatului Barti Tihamer informații nedestinate publicității din cadrul A.N.A.F,  referitoare la activitatea unor societăți comerciale, date cerute de acesta din urmă pentru a le folosi în interes propriu sau în interesul unor persoane apropiate.
 
Concret, în  perioadele 18 septembrie 2023 – 16 octombrie 2023 și 07 mai 2024 – 12 noiembrie 2024, inculpatul Kurko Andras, în calitatea menționată, la cererea inculpatului Barti Tihamer, ar fi permis accesul acestuia din urmă la informații nedestinate publicității, referitoare la activitatea fiscală a 18 societăți comerciale, informații obținute în virtutea funcției, prin accesarea bazelor de date aflate la dispoziția instituției fiscale în cadrul căreia își desfășura activitatea (ANAF), în scopul obținerii pentru sine a unui folos nepatrimonial, respectiv a promovării/menținerii temporare în funcția publică vacantă de șef administrație adjunct A.J.F.P. Harghita, concomitent cu obținerea, de către inculpatul Barti Tihamer, a unor foloase necuvenite rezultate din valorificarea informațiilor obținute.  De asemenea, la data de 19 august, tot la cererea inculpatului Barti Tihamer, inculpatul  Kurko Andras, cu ajutorul subordonatului său Eross Ignac,  i-ar fi transmis primului, prin intermediul aplicației „Whatsapp”, informații privind situația financiară a unei societăți comerciale vizată de un apropiat al primului, în vederea achiziționării.  Informațiile respective ar fi fost obținute prin accesarea sistemului informatic ANAF, date ce nu sunt destinate publicității.
 
Totodată, în perioada august – octombrie 2024, inculpatul Kurko Andras, prin prisma calității sale de șef administrație-adjunct – inspecție fiscală la A.J.F.P. Harghita, având acces la bazele de date administrate de diferite autorități publice care conțin informații nedestinate publicității, ar fi furnizat și ar fi permis accesul mai multor reprezentanți ai unor societăți comerciale ori unor persoane apropiate la informații nedestinate publicității, după cum urmează:

- ar fi oferit administratorului unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul îmbutelierii apelor minerale,  informații cu privire la controalele ce urmau a fi făcute de către inspectorii fiscali din cadrul A.J.F.P. Harghita la societatea respectivă, precum data exactă a controlului și componența echipei de control, asigurându-l totodată pe administrator de participarea sa la această activitate,
- ar fi oferit informații cu privire la activitatea fiscală a unei întreprinderi individuale,
- ar fi oferit date despre furnizorii unei anumite societăți comerciale.
 
La datele de 20 martie 2024 și 16 octombrie 2024, inculpatul Kurko Andras ar fi accesat, fără drept, sistemul informatic Dispecer Central (bază de date administrată de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și aflată la dispoziția A.J.F.P. Harghita), iar la data de 07 noiembrie 2024 i-ar fi instigat pe subordonații săi, Andrasi Zsolt și Tulit Gabor să acceseze același sistem pentru a obține de date despre anumite autovehicule și proprietarii acestuia, pe care le-ar fi transmis unor persoane interesate.
 
În perioada 04 iunie – 11 decembrie 2024, inculpatul Kurko Andraș, în calitatea menționată anterior, prin încălcarea prevederilor legale privitoare la incompatibilități instituite de art. 96 din Legea 161/2003, ar fi efectuat în mod organizat operațiuni financiare, ca acte de comerț și ar fi administrat în fapt o societate comercială deținută de mama sa, prin gestionarea activelor societății, prin operațiuni bancare, respectiv prin încheierea de tranzacții comerciale cu alte societăți comerciale, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite.
 
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Harghita, cu propunerea de a se menține măsurile preventive (control judiciar) dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.   

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.





Citește și:
DNA trimite în judecată un bărbat care ar fi cerut 180.000 de euro de la un om de afaceri, susținând că va interveni pe lângă judecătorii Tribunalului București, pentru restituirea cauzei, într-un dosar penal!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii