Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:23 22 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unul dintre cei mai cunoscuţi judecători din Constanţa iese la pensie. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul

ro

30 Aug, 2018 00:00 628 Marime text
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Constanţa a magistratului Nermin Apzait. Eliberarea din funcţie va fi operată începând de mâine.
 
Printre dosarele judecate în prezent de Nermin Apzait se află şi cel al elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa. Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Judeţean Constanţa, prin inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă (judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria)“.
 
„La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect «Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat», «Servicii de transport ocazional» şi «Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor», prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă), a elicopterului respectiv.
 
La data de 1 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a pus la dispoziţia persoanei juridice elicopterul achiziţionat din fonduri publice, deşi firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi a fost achiziţionat elicopterul. Prin această acţiune, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 5.07.2013 - 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 de lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului“, potrivit rechizitoriului.
 
Amintim că, în decembrie 2014, aeronava s-a prăbuşit în lacul Siutghiol. În urma evenimentului, au murit medicul Laura Vizireanu, asistenta Gabriela Harton, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, şi copilotul, căpitan-comandor Ginel Claudiu Crăcănel.
 
De menţionat că dosarul fostului şef al CJC nu are legătură cu această tragedie.

Bercea Mondial vs Băsescu  

Un alt dosar intens mediatizat şi soluţionat de Nermin Apzait este cel în care familia lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, a fost acuzată că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, fostul preşedinte al României.
 
În primă instanţă, Florin Angel, fiul lui Bercea Mondial, a luat aproape 13 ani de detenţie (pedeapsa fiind cumulată cu altele aplicate în dosare mai vechi). Mai departe, Marius Constantin (ginerele lui Bercea Mondial) s-a ales cu patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, Fănica Anghel (soţia lui Bercea) a fost condamnată la trei ani şi nouă luni de închisoare, tot cu executare, Izaura Anghel (soţia lui Marius Constantin, fiica lui Bercea Mondial) a luat patru ani, cinci luni şi zece zile, cu executare, iar faţă de Grinică Ion Anghel (fiul minor al lui Bercea Mondial) a fost luată o măsură educativă neprivativă de libertate pentru şase luni.
 
Instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de Mircea Băsescu şi i-a obligat pe inculpaţi la plata următoarelor despăgubiri civile şi daune morale: Florin Anghel - 3.000 de euro, Izaura Anghel - 2.500 de euro, Marius Constantin - 1.000 de euro, Grinică Ion Anghel - 500 de euro. Decizia nu a fost una definitivă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii