Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:51 16 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius Constanța, gazda Festivalului Bărcilor Dragon 2026

ro

16 Jun, 2026 12:53 142 Marime text
Foto: Universitatea Ovidius ConstanțaUniversitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Clasa Confucius, a organizat sâmbătă, 14 iunie 2026, Festivalul Cultural și Concursul de Prietenie al Bărcilor Dragon, un eveniment dedicat dialogului intercultural, prieteniei și cooperării dintre România și Republica Populară Chineză.

Potrivit Biroului de Presă al Universității Ovidius Constanța, la eveniment au participat reprezentanți ai mediului academic, diplomatic, economic și cultural, precum și membri ai comunității chineze din România și ai comunității locale.

Manifestarea s-a desfășurat sub coordonarea Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie România–China, al Asociației Sportive și Culturale România–China, al Casei Româno–Chineze, al Asociației Europene a Antreprenorilor Chinezi din România, al Centrului Cultural Chinez din București și al JT Marina. Programul a cuprins momente artistice susținute de elevii și profesorii Clasei Confucius, ceremonia tradițională de „punctare a ochilor dragonului”, competiția de bărci dragon, precum și o serie de activități culturale interactive dedicate publicului.

„Festivalul Bărcilor Dragon reprezintă mai mult decât o competiție sportivă. El simbolizează spiritul de echipă, respectul pentru tradiție și capacitatea oamenilor de a avansa împreună către obiective comune. Prin astfel de evenimente, Universitatea Ovidius își reafirmă misiunea de a promova dialogul intercultural și cooperarea internațională. Astfel, educația și cultura devin punți de legătură între comunități și popoare”, a declarat prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță, reprezentanta UOC la ceremonie.

Organizarea acestui festival confirmă rolul activ al Universității Ovidius din Constanța în promovarea diplomației academice și culturale și contribuie la consolidarea relațiilor dintre comunitățile română și chineză într-un spirit de respect, prietenie și colaborare.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii