Unchi înjunghiat de nepot, după un scandal! Termen la Tribunalul Constanța într-un dosar de tentativă la omor
Unchi înjunghiat de nepot, după un scandal! Termen la Tribunalul Constanța într-un dosar de tentativă la omor
25 Mar, 2026 10:46
ZIUA de Constanta
209
Marime text
209
Marime text

Un nou termen de judecată are loc astăzi, 25.03.2026, la Tribunalul Constanța, în dosarul unui scandal sângeros!
Mai precis, este vorba despre dosarul în care A.A.I. a fost deferit justiției pentru tentativă la omor în varianta violenței în familie, după ce, spun procurorii, acesta și-ar fi înjunghiat propriul unchi.
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, Tribunalul Constanța s-ar putea pronunța cu privire la o cerere de schimbare a încadrării juridice.

Ce au reținut procurorii în sarcina inculpatului
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 15.12.2023, în jurul orei 10:45, pe fondul unui conflict spontan, aflându-se sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate (unchiul său), care îl extrăsese în mod forțat din habitaclul autoturismului personal și încercase să-i răsucească mâna stângă către spate, inculpatul a aplicat două lovituri puternice în direcția capului persoanei vătămate, folosindu-se de un cuțit tip karambit, doar prima dintre lovituri atingându-și ținta, cauzând persoanei vătămate o fractură corticală externă a osului frontal, cu mic fragment metalic inclavat, leziunile traumatice necesitând circa 20 zile de îngrijiri medicale.
(Sursa text: Rejust.ro)
Judecata pe fond, la Tribunalul Constanța
După ce A.A.I. a fost deferit justiției de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, după 6 cauze amânate, părțile din dosar au fost chemate la un nou termen marți, 10 februarie 2026, la instanță.
Facem precizarea că toate persoanele cercetate penal se bucură de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Scandal între unchi și nepot, încheiat cu o înjunghiere! Suspectul, judecat la Tribunalul Constanța pentru tentativă la omor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


