Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:29 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un inspector din Direcția de Arhitectură și Urbanism Iași, trimis în judecată de DNA

ro

07 Jul, 2023 12:23 1135 Marime text



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Gavriluță Victor, la data faptelor inspector de specialitate în cadrul Direcției de Arhitectură și Urbanism a Municipiului Iași, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de: fals intelectual, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 

În cursul anului 2018, inculpatul Gavriluță Victor, în calitatea menționată mai sus, ar fi oferit ajutor viceprimarului municipiului Iași, Harabagiu Gabriel Vasile, care ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii și prin atestarea unor împrejurări contrare realității, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași.

Concret, inculpatul ar fi redactat și semnat trei certificate de atestare a edificării/extinderii construcției în care ar fi atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, ce ar fi permis SC FLUX S.R.L să construiască și să intabuleze un bloc cu mai multe niveluri și cu o suprafață mai mare decât erau prevăzute în autorizația de construire.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iași.
 
Precizăm că, la data de 14 iulie 2022, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a șase inculpați, printre care și pe numitul Harabagiu Gabriel Vasile - http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=11357.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Direcția pentru Siguranța Navigației, din ANR, fără șef! Laurențiu Zanfir s-a pensionat!
 
DNA, o nouă acțiune fulger la Consiliul Județean Constanța

Medicul chirurg Mircea Beuran, achitat definitiv pentru luare de mită!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii