Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:56 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un autobuz în care se aflau 80 de femei, răsturnat la Tulcea. Patru şi-au pierdut viaţa. Dosarul, amânat pentru 2020

ro

23 Nov, 2019 00:00 3207 Marime text
Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au acordat ieri un nou termen (16 ianuarie 2020) în dosarul unui grav accident rutier înregistrat în urmă cu nouă ani pe strada Digului din municipiul Tulcea. Totul s-a întâmplat în dimineaţa zilei de 30 septembrie 2010, când un autobuz s-a răsturnat pe digul din cartierul de est al municipiului. Potrivit datelor oficiale, în autobuz au urcat în jur de 70-80 persoane, dintre care 54 se aflau pe scaune, iar restul în picioare pe culoar. În urma accidentului, patru femei au murit iar 36 au fost rănite.
 

Inculpaţii

 
Procurorii din Tulcea au dispus trimiterea în judecată a lui Niculae Razem, şoferul autobuzului, şi a lui Constantin Radu Gheorghiu, în calitate de proiectant în cadrul unei societăţi comerciale care şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de legi şi norme cu caracter tehnic, întocmind un proiect tehnic aparent neconform pe baza căruia au fost executate lucrările de amenajare a străzii Digului, din municipiul Tulcea.
 
În continuare, procurorii au mai decis trimiterea în judecată a lui Filip Condrat, şef de şantier pentru realizarea lucrărilor de construcţii în cadrul obiectivului de investiţii „Reabilitarea şi modernizarea zonei industriale de est a municipiului Tulcea“, inclusiv pentru amenajarea străzii Digului. Acesta şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de lege şi fişa postului, în sensul că ar fi implementat un proiect tehnic despre care ar fi cunoscut ca este neconform, ar fi utilizat materiale de construcţii necorespunzătoare şi ar fi dispus devierea circulaţiei rutiere pe (…) prealabil al poliţiei rutiere, în contextul în care drumul realizat sub directa lui coordonare pe digul de la Dunăre constituie principala cauză a accidentului.
 
Cel de-al patrulea inculpat, Marţian Condrat, este acuzat de procurori că, fiind numit de conducerea (…) în funcţia de responsabil cu calitatea lucrărilor de construcţii în cadrul obiectivului de investiţii „Reabilitarea şi modernizarea zonei industriale de est a municipiului Tulcea”, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos sarcinile de serviciu prevăzute în fişa postului, în sensul că nu ar fi efectuat o verificare temeinică a lucrărilor de amenajare a drumului respectiv, ceea ce ar fi permis încorporarea de materiale neconforme cu consecinţa amenajării unui drum necorespunzător, factori ce au concurat la producerea accidentului.
 
Al cincilea inculpat, Ilie Popă, fostul viceprimar al municipiului Tulcea, a deţinut, conform anchetatorilor, funcţia de diriginte de şantier în cadrul obiectivului de investiţii „Reabilitarea şi modernizarea zonei industriale de est a municipiului Tulcea”, care şi-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu legate de supravegherea execuţiei lucrărilor de construcţii, prin aceasta contribuind la realizarea necorespunzătoare a drumului public pe care s-a produs accidentul rutier.
 

Dinamica accidentului   

 
La data de 30 septembrie 2010, în jurul orei 06:20, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Tulcea, Biroul Rutier, au fost sesizaţi în legătură cu producerea unui accident de trafic rutier pe digul de apărare la Dunăre, din municipiul Tulcea, în care a fost implicat un autobuz ce transporta personal muncitor din Tulcea la sediul societăţilor comerciale (…), situate în zona industrială de est a municipiului, ce aveau ca obiect de activitate fabricarea, spălarea şi curăţarea de articole de îmbrăcăminte din material textil.
 
Prin natura sa, circumstanţele şi consecinţele produse, evenimentul a prezentat unicitate la nivelul municipiului Tulcea, având un impact social deosebit. Din accidentul rutier a rezultat decesul a patru persoane şi vătămarea corporală a altor 36, victimele care au supravieţuit evenimentului suferind leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de zile de îngrijiri medicale mai mare sau mai mic de zece zile.
 

Primele pedepse

 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Tulcea, pe data de 31 ianuarie 2014. Pe data de 11 iulie 2019, judecătorul Emilian Popescu, de la Judecătoria Tulcea, a dispus condamnarea a patru inculpaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare. Instanţa a încetat procesul penal faţă de Ilie Popa, ca urmare a decesului inculpatului.
 

Achitări

 
Niculae Razem a fost achitat pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de vătămare corporală. Mai mult, faţă de acesta s-a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea a două infracţiuni de vătămare corporală. Şi Constantin Radu Gheorghiu a fost achitat pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de vătămare corporală. „Încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul Gheorghiu Constantin Radu a două infracţiuni de vătămare corporală“, se mai arată în minuta judecătorilor.
 
De asemenea, Condrat Filip a fost achitat pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de vătămare corporală şi s-a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpat a două infracţiuni de vătămare corporală. Marţian Condrat a fost achitat pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de vătămare corporală. De asemenea, faţă de acesta s-a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpat a două infracţiuni de vătămare corporală.
 

Despăgubiri

 
În continuare, Judecătoria Tulcea a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.A., domiciliată în Tulcea, şi a obligat în solidar asigurătorul SC Generali România Asigurare Reasigurare SA Bucureşti cu cei trei inculpaţi Gheorghiu Constantin Radu, Condrat Filip şi Condrat Marţian, ultimii trei inculpaţi în solidar şi cu părţile responsabile civilmente SC Gaz Control SRL Tulcea, cu sediul în Tulcea, pentru inculpatul Gheorghiu Constantin Radu, SC Delta Cons SA prin administrator judiciar, pentru inculpaţii Condrat Filip şi Condrat Marţian, la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul acestei sume în lei la data plăţii, din care suma de 20.000 euro reprezintă daune materiale şi suma de 80.000 euro reprezintă daune morale.
 
Decizia Judecătoria Tulcea a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, noul termen fiind stabilit pentru data de 16 ianuarie 2020.
 
Sursa text: http://www.rolii.ro/
Sursa fotohttps://www.realitatea.net/

Citește și:
 
Accident rutier pe platforma Aeroportului Internaţional Henri Coandă. Sunt mai multe victime

Autobuz cu 25 de persoane, implicat într-un accident rutier, în Ploiești

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii