Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:01 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultima oră! Dumitru Pufleanu câștigă procesul pentru terenul din Faleză Nord - Constanța, revendicat de Apele Române (MINUTA)

ro

24 Jul, 2023 12:35 2725 Marime text
Avocați intrând în sala de judecată. Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța

Dumitru Pufleanu a câștigat, în urmă cu scurt timp, în primă instanță, procesul pentru revendicare deschis de ANAR-ABADL pentru terenul de 465 de metri pătrați din cartierul Faleză Nord, din Constanța!
 
Decizia a fost pronunțată de Secția I Civilă a Tribunalului Constanța, care a respins acțiunea în revendicarea terenului, promovată în instanță de reprezentanții Apelor Române, ca nefondată.
 
Iată minuta hotărârii pronunțate astăzi, 24 iulie 2023, de Tribunalul Constanța în dosarul 17704/212/2020:
 
„HOT 24.07.2023 Admite excepția inadmisibilității capătului trei al cererii. Respinge, ca inadmisibil, acest capăt de cerere. Respinge excepția lipsei calității procesuale active a ANAR- ABADL si a Statului Roman, ca neîntemeiată. Respinge acțiunea pentru restul capetelor de cerere, ca nefondată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare; apelul se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 24.07.2023, prin punerea prezentei la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței“
 
Judecătorii au ajuns, astfel, la o primă concluzie în acest dosar, după trei ani de proces.
 
În cauză, este vorba despre o suprafață de 465 mp, teren pe care Apele Române o revendică drept faleză.
 
Instanța a amânat pronunțarea verdictului de mai multe ori, iar, în final, acțiunea ANAR-ABADL a fost respinsă.
 
Totuși, reprezentanții Apelor Române pot declara apel, în termen de 30 de zile de la primirea hotărârii motivate, iar dosarul va ajunge pe masa Curții de Apel Constanța.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în acest proces Apele Române au solicitat „restituirea imobilului teren – faleza litoralului românesc, în suprafață de 465 mp, situat în municipiul Constanța (...), județul Constanța“, potrivit Hotărârii nr. 810/2021 a Judecătoriei Constanța, citată pe www.rolii.ro.
 
Suprafața este situată în cartierul Faleză Nord, iar acțiunea este promovată în contradictoriu cu Dumitru și Mariana Pufleanu și Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
 
De la bun început, Statul Român a precizat că solicită admiterea acțiunii formulate de Administrația Națioanlă Apele Române, prin ABADL.
 
Acum, rămâne de văzut dacă în cauză va fi declarat apel.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Live text
Consiliul Local al Municipiului Constanța, convocat în ședință ordinară. Afaceriștii Pufleanu și Stancă pot cumpăra terenurile solicitate de la Primărie!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii