Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:55 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Căpăţînă, soţia fostului manager al Spitalului Judeţean Constanţa, condamnată

ro

23 Dec, 2016 07:37 7783 Marime text
Simona Căpăţînă, soţia fostului manager al Spitalului Judeţean Constanţa, a fost condamnata. 

Laura Monica Tănase, judecător al Tribunalului Constanța, s-a pronunțat în dosarul în care Lucica Simona Căpătînă, soţia fostului manager al Spitalului Judeţean, Dănuţ Căpăţînă, este acuzată de procurorii DNA de două infracțiuni de spălarea banilor în forma continuată. 

Instanța a dictat: 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Căpăţînă Lucica Simona va presta, o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii