Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:05 01 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se mută Înalta Curte de Casație! Transferul activității în noul sediu temporar va fi finalizat până la data de 1 august 2023

ro

18 Jul, 2023 14:29 824 Marime text
Avocați - sală de judecată.  
 
 
 
  • Înalta Curte de Casație și Justiție anunță că activitatea tuturor secțiilor și compartimentelor sale de specialitate se va desfășura în cadrul imobilului situat în bd. Octavian Goga, nr. 2, Sector 3, București, Tronsoanele I-III.
 
Urmare a începerii lucrărilor de renovare și extindere a sediului său principal, situat în str. Batiștei, nr. 25, sector 2, București, Înalta Curte de Casație și Justiție anunță că activitatea tuturor secțiilor și compartimentelor sale de specialitate se va desfășura în cadrul imobilului situat în bd. Octavian Goga, nr. 2, Sector 3, București, Tronsoanele I-III.
 
Transferul activității instanței supreme în noul sediu temporar va fi finalizat până la data de 1 august 2023, cu asigurarea continuității depline a activității instanței și fără afectarea termenelor de judecată și a programărilor deja stabilite.
 
Justițiabilii și apărătorii lor, precum și celelalte persoane interesate pot obține informații de orientare și privitoare la dispunerea sălilor de judecată și a compartimentelor care desfășoară activitate de lucru cu publicul în cadrul noului sediu temporar al instanței supreme consultând anunțurile postate pe pagina de
internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție – www.iccj.ro, precum și afișate la noul sediu și la imobilul din str. Batiștei nr.25, București.
 
Datele de contact pentru corespondență electronică ale secțiilor și compartimentelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și adresele și datele de logare în aplicația „Dosar electronic” rămân neschimbate și pot fi folosite în continuare în condiții normale. Conform proiectului realizat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, lucrările de reabilitare și extindere ale sediului principal al Înaltei Curți de Casație și Justiție se vor desfășura pe o perioadă de aproximativ 12 luni și vor permite extinderea spațiilor de lucru, precum și a celor destinate publicului prezent în instanță.
 
Lipsa unui sediu adecvat pentru Înalta Curte de Casație și Justiție a constituit de foarte mulți ani o problemă operațională și logistică majoră pentru instanța supremă, aceasta impunând în ultimii ani scindarea activității judiciare a acesteia, prin transferarea Secției de contencios administrativ și fiscal în locația sa actuală.
 
Rezolvarea acestei probleme a fost asumată de către Executiv ca obiectiv al Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar pentru perioada 2022-2025 și al Planului de acțiune aferent acesteia.
 
După finalizarea lucrărilor de renovare și extindere, noua configurație a sediului principal al Înaltei Curți de Casație și Justiție va răspunde nevoii de modernizare a instanței supreme, în special în ceea ce privește condițiile de muncă asigurate personalului, a folosirii noilor tehnologii și a asigurării unui mediu prietenos pentru cetățenii care interacționează cu serviciul public al justiției.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Moștenitorii lui Mihail Cârciog solicită falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia!


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii