Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:36 11 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal monstru în județul Tulcea! Un bar, devastat, iar o polițistă a fost amenințată, înjurată, zgâriată și lovită cu brutalitate de către doi concubini – soluționarea cauzei, la Curtea de Apel Constanța

ro

03 Aug, 2025 12:47 1140 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

Dosarul unui scandal monstru din Tulcea va fi analizat la Curtea de Apel Constanța, unde instanța va lua o decizie definitivă în cazul a doi concubini, suspectați că ar fi fost protagoniștii unor scene de violență, petrecute într-un bar din orașul Isaccea, județul Tulcea!
 
Bărbatul este acuzat că la data de 23.04.2023 ar fi comis acte de violență asupra mai multor persoane, clienți ai barului, dar și asupra bunurilor societății, iar apoi, împreună cu concubina sa ar fi adus amenințări și ar înjurat, scuipat, zgâriat și lovit o agentă de poliție, sosită la locul scandalului. În urma actelor de violență exercitate asupra polițistei, care, la final, s-ar fi ales cu un deget rupt.
 
În cauză, Bargan Lăcătuş Samir a fost deferit justiției sub mai multe capete de acuzare, respectiv ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, în timp ce concubina sa, Amet Aişe, a fost acuzată de ultraj, ambii, cercetați în stare de libertate.
 
În urma celor reținute de procurori, la data de 08.07.2025, Judecătoria Măcin a decis ca bărbatul să primească o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare, iar femeia, o pedeapsă de 1 an și 2 luni de închisoare. Ambele pedepse au fost suspendate, sub termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni.
 
MINUTA
 

Soluția pe scurt:
 
În baza art. 371 alin. 1, Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală raportat la art. 5 Cp, condamnă pe inculpatul BARGAN LĂCĂTUȘ SAMIR, în concubinaj, stagiul militar nesatisfăcut, studii, 10 clase, muncitor necalificat, fără antecedente penale la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
 


2. În baza art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal, rap. la art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Bargan Lăcătuş Samir, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoana vătămată Petrov Florentina).
 
În baza art. 38 Cod penal contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 4 luni, aplicând inculpatului Bargan Lăcătuş Samir pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare.
 
În baza art. 396 alin. 1 şi 6 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Bargan Lăcătuş Samir, sub aspectul săvarşirii infracţiunii de distrugere, faptă prev. si ped. de art. 253 alin. (1) din Codul Penal, întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă de persoana vătămată SC TRANSCOM SRL prin reprezentant legal administrator Minciună Sorin Alexandru.
 
În baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală şi art. 257 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal, cu referire la art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata AMET AIȘE, în concubinaj, stagiul militar nesatisfăcut, studii-3 clase, muncitor necalificat, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal, cu referire la art. 193 alin. 2 Cod penal (faptă din 23.04.2023, persoana vătămată Petrov Florentina).
 
În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare aplicate inculpatului Bargan Lăcătuş Samir, pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 Cod penal. În baza art. 93 alin.1 lit. a-e Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului Bargan Lăcătuş Samir să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c-e se vor comunica Serviciului de Probaţiune Tulcea.

 
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului Bargan Lăcătuş Samir obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Tulcea sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
 
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Bargan Lăcătuş Samir este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Isaccea sau în cadrul oricărei instituţii de învăţământ din localitatea de domiciliu, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.
 
În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului Bargan Lăcătuş Samir asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării pedepsei în regim de detenţie, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de către instanţă, precum şi în cazul în care inculpatul mai săvârşeşte o infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere.
 
În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată inculpatei Amet Aişe, pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 Cod penal.
 
În baza art. 93 alin.1 lit. a-e Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatei Amet Aişe să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei și orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
În baza art. 94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c-e se vor comunica Serviciului de Probaţiune Tulcea. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatei Amet Aişe obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Tulcea sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Amet Aişe este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Isaccea sau în cadrul oricărei instituţii de învăţământ din localitatea de domiciliu, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.
 
În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatei Amet Aişe asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării pedepsei în regim de detenţie, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de către instanţă, precum şi în cazul în care inculpatul mai săvârşeşte o infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere.
 
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de câte 2.500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în faza de urmărire penală şi judecată, din care suma de câte 1.500 lei fiecare aferentă urmăririi penale. Ia act că persoana vătămată Petrov Florentina , nu s-a constituit parte civilă pe parcursul procesului penale. Ia act că inculpaţii au avut apărător ales în persoana dlui. Avocat Tudose Ciprian. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Soluţionată în şedinţă publică şi pronunţată astăzi, 08.07.2025, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod procedură penală.
Document:   106/2025  08.07.2025

 
Decizia Judecătoriei Măcin a fost contestată de către inculpat, iar astfel cazul a intrat în atenția Curții de Apel Constanța, instanță abilitată să ia o decizie definitivă în acest dosar.
 
Instanța superioară a decis, astfel, ca analizarea contestației să aibă loc la începutul lunii noiembrie, anul curent.
 

 
Ce acuzații revin în sarcina inculpaților
 
În actul de sesizare s-a reţinut că la data de 23.04.2023, organele de poliție din cadrul Poliției Isaccea s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 C.p., efectuându-se urmărirea penală referitor la fapta constând în aceea că la data de 23.04.2023, în jurul orei 01:50, s-a produs un scandal atât în incinta localului public aparținând SC (…) SRL Isaccea (barul) cât și în afara acestuia, unde au fost comise acte de violență asupra mai multor persoane, clienți ai barului, dar și asupra bunurilor societății, respectiv degradarea policarbonatului ce acoperă peretele și grilajul metalic de la intrarea în terasa, de asemenea aduse amenințări și atingeri grave demnității persoanelor dar și instituției din care făceau parte organele de poliție sesizate să intervină la scandal, exercitarea, în public, de violențe comise împotriva persoanelor și bunurilor, amenințări și atingeri grave aduse demnității perosanalor, care au tulburat ordinea și liniștea publică, comise împotriva persoanelor/bunurilor deținute de, clienți ai barului, polițiști, sau alte persoane fizice sau juridice.
 
Ulterior, la data de 24.04.2023 Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin a dispus începerea urmăririi penale cu privire la fapta de. ultraj prev. de art. 257 alin. 1 și 4 . C.p., sesizată de persoana vătămată, efectuându-se urmărirea penală referitor la fapta constând în aceea că la data de 23 aprilie 2023, în jurul orei 02:00, persoana vătămată agent principal de poliție P.F., în timp ce se afla în exercitarea serviciului de patrulare pe raza localității Isaccea în zona barului împreună cu agentul de poliție (...), ambii din cadrul Politiei Orașului Isaccea, a fost amenințată cu acte de violență, înjurată, scuipată, zgăriată pe față, i-a fost smuls sprayul lacrimogen din mână și exercitate violențe de către A.A. și B.L.S., fiindu-i provocate vătămări constând și în fracturarea degetului 3 de la mâna stângă care a necesitat aparat gipsat și fapte de ultraj împotriva agentului de poliție (...) constând amenințarea, lovirea sau alte violențe, posibil comise de către (...), la data de 23.04.2023, în jurul orei 02:00, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Isaccea, în zona baruluI.
 
Sursa text: Rejust.ro
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Scandal și împușcături într-un bar din județ! Ce pedeapsă a dictat Judecătoria Constanța pe numele inculpatului

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii