Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:21 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sala Polivalentă bate pasul pe loc de șase luni. Decebal Făgădău, plângere penală împotriva Asociației Club Sportiv Metalul

ro

29 Feb, 2020 00:00 4005 Marime text

Demararea lucrărilor în cadrul proiectului Sălii Polivalente din Constanța bate pasul pe loc de șase luni, după ce Asociația Clubul Sportiv Metalul a deschis mai multe procese municipalității și revendică în instanță terenuri din zona de amplasament a Sălii Polivalente.


La sfârșitul anului 2018, Compania Națională de Investiții, instituție aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a semnat contractul privind proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții “Sală Sport Polivalentă – 5.000 locuri, municipiul Constanța, județul Constanța”, din bulevardul Aurel Vlaicu nr. 254, zona Badea Cârțan. Lucrările vor fi efectuate de Asocierea SC Euromateria SRL, SC Aduro Impex SRL, Conpat SCARL - Delta Con SRL, Research Consorzio Stabile SC ARL. Valoarea contractului de finanțare este de 67.913.330,34 lei (cu TVA, cote și taxe incluse), iar durata lucrărilor de proiectare și execuție va fi de 27 de luni (din care 3 luni pentru proiectare). Sala de sport propusă ocupă, la sol, circa 9.820 mp, fiind desfășurată pe 3 niveluri cu un total de 18.500 mp, având o capacitate de 5.000 de locuri.


Există autorizație de construire, există contract pentru proiectare și execuție, există o procedură de expropriere, deci sunt întrunite toate elementele pentru demararea construcției Sălii Polivalente. Un singur lucru împiedică demararea lucrărilor, procesele dintre municipiu și Asociația Clubul Sportiv Metalul, căreia i s-a adăugat o plângere penală pe care primarul a depus-o pe numele Asociației, deoarece “blochează o investiție extrem de importantă pentru Constanța”.


Primarul Decebal Făgădău a mai anunțat că procedura de expropriere s-a încheiat, iar instanța a dispus o expertiză pentru unul dintre imobile. Instanța urmează să se pronunțe în luna martie definitiv în această speță, iar ulterior, se va proceda la demolarea tuturor construcțiilor de pe amplasamentul Sălii Polivalente, care urmează să fie gata în 24 de luni.


Asociația Club Sportiv Metalul nu și-a primit banii in expropriere


Potrivit procedurii de expropriere, Asociația Club Sportiv Metalul urma să primească pentru 227 mp + 474 mp - 65.000 euro. Primarul Decebal Făgădău a explicat că asociația nu a primit niciun ban de pe urma exproprierii, până nu vor face dovada proprietății pentru acele terenuri. Totodată, edilul-șef a mai anunțat că după finalizarea procesului va încerca să cuantifice prejudiciul cauzat municipalității prin întârzierea acestui proiect și printr-o nouă acțiune se va îndrepta împotriva Asociației Club Sportiv Metalul.
 

Citește și:

Constănțeanul supărat Reprezentanții Club Sportiv „Metalul“ acuză - „Construcția Sălii Polivalente va conduce la desființarea asociației sportive!“ (documente)

Primăria Constanța demolează activele aflate pe amplasamentul viitoarei Săli Polivalente



Primăria va începe demolările în zona Badea Cârțan. Sunt vizate active amplasate pe terenul Sălii Polivalente

A fost eliberată autorizația de construire pentru Sala Polivalentă din Constanța. Câte locuri va avea

A fost eliberat certificatul de urbanism pentru demolarea construcțiilor de pe amplasamentul viitoarei Săli Polivalente din Constanța

Compania Națională de Investiții a atribuit contractul de dirigenție de șantier pentru Sala de Sport Polivalentă din Constanța

Încep lucrările la Sala Polivalentă din municipiul Constanța!

Asociația „Clubul Sportiv Metalul“ a pierdut procesul cu Primăria Constanța. Obiectul dosarului - terenul pe care se va construi Sala Polivalentă! Cât vor primi pentru expropriere

Asociația Club Sportiv Metalul Constanța, dosar după dosar pentru a obliga Primăria să îi plătească. Făgădău a rezervat 600.000 de lei la rectificarea bugetară pentru această expropriere

Sala Polivalentă din Constanța va fi construită de firma care a blocat licitațiile pentru Cazino și Parcul Arheologic (galerie foto)

Primăria Constanța a eliberat certificatul de urbanism pentru Sala Polivalentă. Unde va fi situată și cum va arăta

Manuela Pătrășcoiu, director general al Companiei Naționale de Investiții, despre Sala de Sport Polivalentă de 5.000 de locuri de la Constanța!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii