S-a decis trimiterea în judecată în cazul procurorului Nicolae Valerian Cuzi, suspectat că ar fi încercat mușamalizarea unui viol asupra unei fete minore
S-a decis trimiterea în judecată în cazul procurorului Nicolae Valerian Cuzi, suspectat că ar fi încercat
01 Aug, 2025 14:41
ZIUA de Constanta
430
Marime text



Conform stiripesurse.ro, cel vizat de anchetatori este Cuzi Nicolae Valerian, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.
Oficial de la Parchet
În continuarea comunicatului de presă din data de 13 iunie 2025, informăm că procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, procuror în cadrul unui parchet de pe lângă o judecătorie, cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului și fals intelectual.
Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:
În perioada 16 iulie - 30 august 2024, în calitate de prim-procuror al unui parchet de pe lângă o judecătorie, învestit cu soluţionarea unei cauze penale, inculpatul a sustras de la dosarul cauzei o serie de acte de procedură și mijloace de probă relevante pentru obiectul probațiunii.
În mod concret, în scopul împiedicării aflării adevărului şi al absolvirii de răspundere penală a suspectului ori cel puţin al îngreunării cercetărilor în cauză, inculpatul a sustras procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect şi declaraţia prin care suspectul recunoștea comiterea infracțiunii de viol în formă continuată asupra unei minore de 15 ani, precum şi ordonanţa prin care organele de cercetare penală au dispus efectuarea reconstituirii faptei, procesul-verbal de reconstituire şi planşa fotografică aferentă.
Ulterior, după cum reiese din probele administrate, inculpatul a întocmit un alt proces-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect și o nouă declaraţie, consemnând că suspectul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, ci doar elemente circumstanțiale. Consecutiv, inculpatul a atașat la dosarul cauzei înscrisurile menționate în forma lor pervertită, pentru a legitima soluția de clasare pe care avea să o adopte ulterior în dosarul penal pe care-l instrumenta.
Rechizitoriul a fost transmis Curții de Apel Galați, instanţă competentă să judece cauza în fond.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie.
Oficial de la PÎCCJ
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cursul zilei de vineri, 13 iunie 2025, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii față de un procuror al unui parchet de pe lângă o judecătorie sub aspectul sâvârșirii infracțiunilor de sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului și fals intelectual.
„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că, în cursul anului 2024, după administrarea mijloacelor de probă într-un dosar de urmărire penală în care se cerceta săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor, dosar instrumentat de parchetul în care își desfășura activitatea în calitate de prim-procuror, inculpatul a sustras mai multe documente utile aflării adevărului în cauză.
Totodată, în scopul împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penală a autorului infracţiunii, inculpatul le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare celor declarate inițial de suspect, cu consecința clasării dosarului penal menționat“ - conform comunicatului PÎCCJ.
Procurorul de caz a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii încuviințarea luării măsurii preventive a reținerii şi a măsurii arestării preventive/arestului la domiciliu față de magistrat, măsura fiind avizată favorabil.
Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Citește și:
Curtea de Apel București a decis arestarea preventivă în cazul procurorului Nicolae Valerian Cuzi, suspectat că ar fi încercat mușamalizarea unui viol asupra unei fete minore
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii