Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:25 17 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre, condamnat în primă instanţă la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. Ce au decis ieri judecătorii

ro

08 Aug, 2019 00:00 3431 Marime text
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa au decis ieri menţinerea măsurii preventive a suspendării procedurii de lichidare dispuse faţă de societatea comercială Bulevard SA, inculpată în dosarul în care Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost condamnat în primă instanţă la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă. 
 
În acest dosar, Radu Mazăre a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Constanţa la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. Mai mult, instanţa a dispus achitarea lui Mazăre pentru „săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin.1 C.p. (fapta privind predarea a două terenuri situate pe strada I.L. Caragiale, zona bl. L53A - L94 către proprietarul lor Greavu Sorin Constantin)“, în baza art. 396 alin. 5 în ref. la art. 16 alin. 1 lit. b teza întâi C.p.p. şi la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.
 
Tot în prezenta cauză, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, fost reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, a luat doi ani şi 11 luni închisoare cu suspendare
 
SC Bulevard SA a fost condamnată la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 250.000 lei. „Aplică inculpatei SC Bulevard SA pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe timp de 3 luni şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de un an, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, a dreptului de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa. Primul termen în apelul cauzei a fost stabilit pentru data de 24 octombrie. 
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, Radu Mazăre a fost extrădat din Magadascar, aproape de jumătatea lunii mai 2019, pentru executarea unei pedepse de nouă ani de închisoare primite în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 
Într-un alt dosar, Radu Ştefan Mazăre a fost condamnat la nouă ani şi zece luni de închisoare, decizia nefiind una definitivă. 
 
În dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (3 infracţiuni), Radu Mazăre a fost achitat în primă instanţă, însă a primit o amendă penală de 5.000 de lei. Nici această decizie nu este definitivă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii