Proces răsunător la Constanța Comuna Peștera obține în instanță plata chiriei restante de la Extract Agregat Consult SRL. Dosar, în apel
Proces răsunător la Constanța: Comuna Peștera obține în instanță plata chiriei restante de la Extract
04 Sep, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
657
Marime text



- Primăria Peștera a arătat în fața instanței că firma nu și-a respectat obligațiile contractuale de plată, deși terenul de 1,76 ha, situat în extravilanul localității, fusese predat conform contractului
Un litigiu contractual cu impact semnificativ pentru bugetul local al comunei Peștera a ajuns în faza de apel la Curtea de Apel Constanța, după ce Tribunalul Constanța a obligat societatea Extract Agregat Consult SRL să plătească sume importante cu titlu de chirie restantă și penalități contractuale.
Decizia Tribunalului Constanța
Prin sentința civilă pronunțată pe 02 iulie 2025, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de UAT Comuna Peștera, obligând compania privată la plata a:
- 24.958 lei chirie restantă pentru perioada 01.01.2022 – 31.12.2023;
- 240.000 lei chirie restantă pentru anul 2024, sumă calculată conform art. 3 din HCL nr. 63/31.08.2021, care stabilea obligația firmei de a achita contravaloarea a 1000 de tone de nisip spălat și 1000 de tone de piatră sortată;
- penalități contractuale de 1% pe lună, conform contractului de închiriere nr. 9103/27.12.2021, aplicabile până la stingerea integrală a debitului
Argumentele părților
Primăria Peștera a arătat în fața instanței că firma nu și-a respectat obligațiile contractuale de plată, deși terenul de 1,76 ha, situat în extravilanul localității, fusese predat conform contractului. În perioada 2022–2023, chiria fusese stabilită la 12.479 lei/an, iar din 2024 trebuia achitată contravaloarea materialelor de construcții stabilite prin hotărâre de consiliu local.
De cealaltă parte, Extract Agregat Consult SRL a invocat dificultăți în obținerea avizelor și autorizațiilor necesare exploatării terenului, susținând că lipsa veniturilor a făcut imposibilă plata chiriei. Compania a reclamat și lipsa unui răspuns clar al autorităților locale la solicitările repetate de prelungire a contractului și chiar de transformare a acestuia într-un contract de concesiune pe termen lung. Tribunalul a respins însă aceste apărări, apreciind că nu există clauze contractuale care să condiționeze plata chiriei de începerea exploatării.
Reacția primarului din Peștera
Contactată de ZIUA de Constanța, la înregistrarea procesului, primarul comunei, Demirel Bobe Paraschiva, a explicat: „Este vorba de un contract de închiriere încheiat între primărie și firmă, iar compania nu a respectat clauzele contractuale. Mai exact, nu și-au plătit chiria. În primii doi ani chiria era de 12.479 lei/an, iar ulterior trebuiau să achite contravaloarea a 1000 de tone de piatră și 1000 de tone de nisip. În acest sens, i-am acționat în instanță”.
Istoricul companiei
Societatea implicată are un trecut complex și instabil:
- August 2020 – firma a fost înființată ca MR. Italy Porchetta SRL, cu sediul în Năvodari și obiect de activitate în domeniul restaurantelor. Fondatori: Mocanu Ionuț, Soare Iuliana și italianul Bellini Dedalo.
- Septembrie 2020 – devine Rază de Soare la Malul Mării SRL.
- Aprilie 2021 – firma este preluată de Molnar-Ștefănescu Sandor (Tulcea), care îi schimbă denumirea în Extract Agregat Consult SRL, transformă obiectul principal de activitate în extracția de piatră și nisip și mută sediul în Ialomița.
- Martie 2022 – societatea trece la Radu Mihaela, cu sediul social în Valu lui Traian, județul Constanța.
Situația actuală
Pe 1 septembrie 2025, compania Extract Agregat Consult SRL a declarat apel împotriva hotărârii Tribunalului Constanța, dosarul fiind acum pe rolul Curții de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți (nr. 8826/118/2024).
Instanța de apel urmează să analizeze dacă decizia primei instanțe a fost corectă și dacă argumentele firmei privind impreviziunea și imposibilitatea obiectivă de executare pot fi acceptate.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și:
Justiție Constanța UAT Peștera cheamă în judecată SC Extract Agregat Consult SRL. Nu și-ar fi achitat chiria la primărie
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii