Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:23 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Principalii suspecți în cazul bancomatului de la Pavilionul Expozițional din Mamaia, aruncat în aer, aproape liberi! (VIDEO)

ro

04 Jan, 2024 15:41 896 Marime text


Judecătorii de la Tribunalul Constanța s-au pronunțat azi, 4 ianuarie 2024, în cazul bancomatului din Mamaia aruncat în aer!
 
Instanța a decis că cele două persoane trimise în judecată în dosar (un bărbat, de 48 de ani, și o femeie, de 55 de ani) pot fi eliberate din arestul preventiv și plasate în arest la domiciliu!
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este una definitivă!
 
Oficial!
 

Solutia pe scurt: În baza art. 362 c.p.p. rap. la art. 208 c.p.p., art. 242 alin. 2 c.p.p., înlocuieşte măsura arestării preventive, prevăzută de art. 223 C. proc. pen., luată faţă de inculpaţii (...), cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prevăzută de art. 218 C. proc. pen., pe o durată de 30 zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

Dispune punerea în libertate a inculpatului (...), de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 184/UP din 30.11.2022, emis de Tribunalul Constanţa, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

Dispune punerea în libertate a inculpatului (...), de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 185/UP din 30.11.2022, emis de Tribunalul Constanţa, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere. În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului (...) obligaţia de a nu părăsi imobilul din (...), fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului (...) obligaţia de a nu părăsi imobilul din (...) fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii au următoarele obligaţii: - să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; - să nu comunice cu martorii (...).



În baza art. 221 alin. (4) C. proc. pen. atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei, azi, 04.01.2024.

 
 
Amintim că prin rechizitoriul din data de 13 ianuarie 2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor A.G.C. şi S.K., acuzaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materialelor explozive, contrabandă cu arme şi materiale explozibile.
 

Din probatoriul administrat a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în urma înţelegerii prealabile, cu complicitatea inculpatei S.K., care a fabricat materialele explozive, l-a transportat cu un autoturism la şi de la locul comiterii faptelor şi a asigurat paza zonelor de comitere a faptelor, inculpatul A.G.C. a distrus trei bancomate de pe raza judeţului Constanța, în scopul de a sustrage bancnotele din interiorul acestora, în două cazuri folosind materiale explozive, cel dintâi introducând în ţară şi deţinând fără drept o armă neletală de tir supusă autorizării, după cum urmează:
 
 
1.   la data de 15 noiembrie 2022, în jurul orelor 03:06, având faţa acoperită, inculpatul a provocat distrugeri cu un corp dur la aparatul ATM aparţinând unei bănci comerciale, instalat pe peretele exterior al clubului IDU din staţiunea Mamaia, cu scopul de a sustrage sume de bani, scop neatins datorită conformației constructive a bancomatului;
 
2.   la data de 18 noiembrie 2022, în jurul orelor 03:10, după ce în prealabil a smuls camera video de la sistemul de supraveghere video al Primăriei Castelu, ulterior, prin folosirea de materiale explozive, a provocat distrugeri la aparatul ATM aparţinând unei bănci comerciale, situat în comuna Castelu, str. Republicii, jud. Constanţa, prin deflagraţie imobilul suferind prejudicii de circa 50.000 lei prin distrugerea structurii sale, iar banca suferind prejudiciul de 48.492,23 lei, după care din interiorul ATM-ului distrus a sustras suma de 1.550 lei;
 
 
3.   la data de 28/29 noiembrie 2022, în jurul orelor 03:32, având fața acoperită, prin folosirea de materiale explozive fabricate de coinculpată, inculpatul a provocat distrugeri la aparatul ATM aparţinând unei bănci comerciale, instalat pe peretele exterior al Pavilionului Expoziţional Constanţa situat pe bulevardul Mamaia nr. 331A, din cauza deflagraţiei fiind provocate distrugeri masive asupra clădirii, în valoare de circa 15.000 euro, după care din interiorul ATM-ului distrus a sustras suma de 98.900 lei;
 
4.   în cursul lunii iulie a anului 2022, deplasându-se dinspre Italia la volanul unei autoutilitare Iveco Daily, inculpatul A.G.C. a introdus în România, prin unul din punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului Satu Mare, fără drept, o armă neletală de tir sportiv din categoria C3, armă ce face parte din categoria celor supuse autorizării  şi pe care a deţinut-o fără drept și în mod neautorizat pe teritoriul României.
 
După comiterea ultimei acţiuni ilicite, cei doi inculpaţi au fost depistaţi în flagrant de organele de poliţie, la scurt timp după săvârşirea faptelor, în autovehiculul cu care se deplasau fiind găsită ultima sumă de bani sustrasă şi mijloace materiale de probă.
 
Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
VIDEO
Tribunalul Constanța, decizie de ultim moment! Este vizat bancomatul din Mamaia aruncat în aer


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii