Președintele Filialei SIDEPOL Constanța, Florin Paraschiv, revocat din funcție
Președintele Filialei SIDEPOL Constanța, Florin Paraschiv, revocat din funcție
30 Jul, 2025 12:19
ZIUA de Constanta
322
Marime text



Președintele Filialei Constanța a Sindicatului Democratic de Poliție, Florin Paraschiv, a fost revocat din funcție! Informația a fost confirmată chiar de către fostul conducător al organizației de la malul mării, iar la baza acestei decizii ar fi fost o serie de neînțelegeri.
Din același motiv, Florin Paraschiv a menționat că a intenționat să-și depună demisia:
„La început, am vrut eu să-mi dau demisia, au existat niște discuții în contradictoriu, nu ne-am mai înțeles. Ei m-au revocat! Au spus că or să mă revoce, și se pare că au făcut-o deja”, a menționat acesta.
Acesta a mai adăugat că în acest moment încă activează în această funcție, întrucât, nu a fost revocat, oficial, din funcție, deoarece nu a primit încă decizia.
Conform procedurilor, după ce funcția va fi eliberată, până la alegerea unui nou conducător al filialei, va fi delegat un președinte interimar.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
LIVE VIDEO Protest la Penitenciarul Constanța-Poarta Albă! Deținuții, păziți chiar și de bucătari (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii