Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:03 17 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pensionară de 85 de ani, jefuită în propria casă prin metoda „Vecina”! Femeia suspectată de furt calificat, condamnată la închisoare

ro

17 Jun, 2026 17:00 255 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

Cazul unei octogenare din Tulcea, va fi soluționat la Curtea de Apel Constanța, după ce femeia care i-ar fi intrat în casă și i-ar fi sustras un obiect de valoare și o sumă de bani prin metoda „Vecina” a primit deja o condamnare din partea Judecătoriei Tulcea. Inculpata a contestat condamnarea cu executare, primită în primă instanță.
 
Cea suspectată de comiterea faptei penale se numește Ali Zaura, iar despre aceasta, vârstnica le-a spus oamenilor legii că i-ar fi pătruns în casă fără consimţământ și, profitând de vădită stare de vulnerabilitate a persoanei vătămate, tânăra ar fi intrat în toate încăperile locuinţei, ocazie cu care a sustras bunurile reclamate.
 
Vârstnica a povestit cum s-a întâmplat totul
 
La data de 14.08.2025, în jurul orei 09:00, femeiă în vârstă s-a întors de la piață la domiciliul său.
 
În jurul orelor 10:30-11:00, auzind soneria, a deschis ușa apartamentului. O femeie necunoscută, de aproximativ 20-30 de ani, îmbrăcată cu un tricou roz, fustă în carouri și papuci albi, ar fi intrat abuziv în locuință sub pretextul că dorește să schimbe 50 de euro în lei.
 
Profitând de faptul că victima se deplasa greu, agresoarea a intrat direct în dormitor și a început să scotocească prin noptieră, aruncând actele pe jos. Deși proprietara i-a cerut să înceteze, femeia necunoscută a încercat să îi distragă atenția (cerându-i o cafea și oferindu-se să facă curățenie), după care a fugit din imobil, luând cu ea și cheia apartamentului din yală.
 
Prejudiciul constatat

 
După plecarea agresoarei, victima a descoperit că îi lipsesc o verighetă de aur de aproximativ 4,6 g, un inel de aur cu pietricică albă, precum și o sumă neprecizată de bani în lei, economisită din pensie, dintr-un plic unde au mai rămas doar 50 de euro și 12-13 lei.
 
Bijuteriile, vândute la amanet – declarațiile inculpatei
 
Am sunat la sonerie iar până să mi se deschidă, am strigat «Vecina, vecina, deschide!». Urmare a acestui lucru, mi-a deschis o persoană de sex feminin, foarte în vârstă. După ce i m-am adresat din nou cu apelativul «vecina», fără să aștept ca aceasta să răspundă, am pătruns în imobil deplasându-mă în grabă, neînsoțită, în una din camerele apartamentului, loc unde am observat un dulap din lemn, de mici dimensiuni, prevăzut cu o ușă ce se află în poziție închis.
 
Între timp, bătrâna a ajuns lângă mine, moment în care am întrebat-o dacă dorește să îmi schimbe o bancnotă de 50 de euro, despre care eu știam că este falsă, întrucât o cumpărasem de la un magazin chinezesc. Femeia mi-a spus că nu are decât o bancnotă de 50 lei, plecând din acea încăpere cu intenția de a-mi aduce respectiva bancnotă. În lipsa bătrânei, am deschis ușa dulapului, observând că în interior se aflau mai multe bancnote românești. Am luat din interior toate bancnotele, fără a mai rămâne vreuna. Bancnotele totalizau suma de 2.000 lei.
 

Pe același dulap, în interiorul unei punguțe transparente, am observat că se află două inele din aur galben, pe care, de asemenea, le-am luat. În timp ce eu cotrobăiam prin bunurile aflate în dulapul despre care am făcut vorbire anterior, a venit bătrâna, cerându-mi să nu o mai fac. După ce mi-a dat bancnota de 50 lei, mi-a spus că nu dorește bancnota mea de 50 euro, motiv pentru care și eu am refuzat să o mai iau pe a ei. Rețin că pe dulap se mai găseau două monede galbene, posibil de 2 euro, însă eu nu le-am luat. Nu am mai văzut alte sume de bani în acea încăpere. Menționez că la momentul pătrunderii în imobil, m-am descălțat și am lăsat papucii la ușă, pe casă scării, întrucât nu doream să murdăresc podeaua apartamentului.
 
Ulterior, eu am părăsit imobilul, deplasându-mă în fugă către exteriorul scării (...). Precizez că ulterior comiterii faptei, eu am plecat la imobilul în care locuiește familia concubinului meu. A doua zi, împreună cu concubinul meu și mama acestuia, am mers la un amanet din localitatea Babadag și am vândut cele două inele, fiind încheiat contract pe numele concubinului meu. În schimbul celor două inele am primit suma totală de circa 1600 lei. Din suma de 2.000 lei, pe care am sustras-o din imobilul bătrânei, am dat jumătate soacrei mele, iar cealaltă jumătate am consumat-o eu după bunul plac. Am cumpărat alimente pentru membrii familiei mele, țigări și alte bunuri”, a declarat tânăra, la data de 20.08.2025, cu ocazia aducerii la cunoștință a calității de suspect.

Ulterior, tânăra i-ar fi condus pe oamenii legii în localitatea Babadag, la amanetul unde a vândut cele două inele, precum și la locuința soacrei sale, de unde a fost recuperată suma de 1000 lei.
 
Pedeapsa decisă de Judecătoria Tulcea, contestată la Constanța
 
La data de 20.05.2026, magistrații Judecătoriei Tulcea au condamnat-o pe inculpată la 2 ani și 3 luni de închisoare, în regim de detenție. Ulterior, inculpata a declarat apel, iar astfel cauza a fost trimisă spre soluționare la instanța superioară din Constanța.
 
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, primul termen în faza apelului a fost stabilit aproape de sfârșitul lunii septembrie 2026.


 
Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Rejust.ro –  Hotarâre nr. 795/2026 din 20.05.2026 pronunțată de Judecătoria Tulcea.
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Jaf la Celco SA, Constanța Cum ar fi spart o grupare de recidiviști și minori peretele unei magazii pentru a fura zeci de tamburi cu cabluri electrice! Începe judecata

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii