Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:50 05 12 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru tineri din Cernavodă, acuzați că ar fi comis mai multe furturi, cer să fie eliberați

ro

05 Oct, 2020 00:00 1055 Marime text
  • Cei patru sunt acuzați că ar fi comis mai multe furturi din locuințe din Cernavodă, Constanța și Buzău.


Cele patru persoane din Cernavodă, arestate preventiv, zilele trecute, pentru furt calificat, cer să fie puse în libertate!

Solicitările celor patru vor fi analizate marți, 6 octombrie, de judecătorii Tribunalului Constanța.

Amintim că urmare a cercetărilor în mai multe dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la data de 30 septembrie, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au pus în aplicare nouă mandate de percheziție domiciliară, pe raza orașului Cernavodă.

În urma descinderilor, 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 36 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și ulterior arestați preventiv.

Aceștia sunt suspectați că, în perioada iulie 2019-ianuarie 2020, ar fi comis mai multe furturi din locuințe pe raza orașului Cernavodă, a municipiului Constanța și a județului Buzău.


Citește și

Londra

12 români, condamnați în dosarul furtului de cărți de mare valoare


Doi tineri din Constanța, încătușați la Alba Iulia. Au furat trabucuri
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii