Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:30 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Operaţiunea“ Gemenii Închisoare cu executare pentru un afacerist. Zeci de constănţeni ar fi fost înşelaţi (documente)

ro

15 Jun, 2018 00:00 3785 Marime text
Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Constanţa s-au pronunţat definitiv într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cauză în care un cetăţean din Constanţa este acuzat că, în perioada 2007-2008, ar fi încheiat antecontracte de vânzare cu mai multe persoane, de la care a încasat sume de bani (aproximativ 390.000 de euro), promiţându-le acestora în mod mincinos că va proceda la construirea de apartamente situate în blocuri din Bucureşti şi Mogoşoaia.
 
Inculpatul a fost acuzat de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa arată că, în perioada 2007-2008, mai multe persoane fizice, prin intermediul unor anunţuri publicitare, l-au contactat pe inculpatul din prezentul dosar. Acesta, în calitate de administrator al unui SRL, inculpatul ar fi încheiat persoanele fizice mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare, în vederea construcţiei viitoare a unui ansamblu de apartamente - proiecte denumite „Gemenii“, în Bucureşti şi Mogoşoaia. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa mai arată că individul ar fi încasat în acest scop diferite sume de bani (aproximativ 390.000 de euro), fără a mai definitiva aceste construcţii.
 
În faţa magistraţilor, inculpatul a declarat că nu a acţionat cu rea-credinţă, depunând în acest sens mai multe documente specifice.
 
Dosarul a fost soluţionat în primă instanţă de către Marius Nastasia, judecător al Judecătoriei Constanţa, care a decis condamnarea inculpatului la doi ani de închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată (22 de acte materiale). Instanţa a mai hotărât obligarea inculpatului la plata unor daune materiale în lei şi în euro.
 
Ieri, Damian Marius Mitea şi Ciprian Coadă, judecători ai Curţii de Apel Constanţa, au menţinut decizia Judecătoriei Constanţa. Hotărârea este definitivă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii