Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ofiţer de poliţie judiciară condamnat la închisoare. Este acuzat că ar fi cerut și primit mită de 1,1 milioane de euro

ro

10 May, 2022 10:14 1605 Marime text
Politist condamnat. Foto cu rol ilustrativ: IPJ Bistrișța NăsăudUn ofiţer de poliţie judiciară, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 10 luni închisoare cu executare.

Acesta este judecat într-un dosar în care este acuzat că a cerut şi primit de la un om de afaceri suma de 1,1 milioane de euro, reprezentând mita pentru a-l ajuta la clasarea unui dosar în care acesta din urmă era cercetat pentru înşelăciune, conform Agerpres.ro

Potrivit deciziei instanţei, care nu este definitivă, polițistul a fost condamnat la 4 ani şi 5 luni închisoare pentru luare de mită, 3 ani pentru trafic de influenţă şi 1 an şi 3 luni pentru permiterea accesului unei persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Pedepsele au fost contopite şi a fost adăugat un spor, rezultând o condamnare de 5 ani şi 10 luni închisoare, plus interdicţia de a exercita funcţia de poliţist pe o perioadă de cinci ani, după ce iese din penitenciar.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi un complice al poliţistului, care a primit 4 ani închisoare cu executare.

Conform actului de acuzare al DNA, în perioada februarie - aprilie 2020, MAF era ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, fiind delegat la Parchetul General pentru a participa la o anchetă într-un dosar în care omul de afaceri B.S. era cercetat pentru înşelăciune.

Prin intermediul complicelui său ofiţerul de poliţie a luat legătura cu omul de afaceri şi i-a cerut peste un milion de euro, promiţând că va obţine clasarea dosarului respectiv. Poliţistul susţinea că banii primiţi ca mită urma să-i împartă cu procurorul de caz şi procurorul şef de secţie de la Parchetul General.

"Banii respectivi ar fi fost pretinşi prin intermediul celeilalte persoane, în schimbul promisiunii că: ar urma să facă cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desfiinţarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză şi în cele din urmă la o soluţie de clasare; ar urma să intervină la procurorul de caz şi la procurorul ierarhic superior (asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă), astfel încât să se dispună soluţia clasării, iar eventualele plângeri faţă de clasare să fie respinse", menţionează anchetatorii.


Între poliţist, complice și omul de afaceri au avut loc mai multe întâlniri, în biroul acestuia din urmă sau la un hotel din Capitală, unde a fost negociată suma cerută ca mită pentru a obţine clasarea dosarului.

Pentru a dovedi "seriozitatea" demersului său, poliţistul i-a permis lui complicelui accesul la date şi informaţii din dosarul respectiv care nu erau destinate publicităţii, astfel încât să-i creeze omului de afaceri, cu ocazia întâlnirilor avute, convingerea că ajutorul promis este real.

Informaţiile erau legate de: probele administrate în dosar, măsurile asigurătorii instituite şi bunurile asupra cărora au fost aplicate, măsurile asigurătorii ce urmau a fi instituite şi bunurile asupra cărora urmau a fi aplicate sechestrele asigurătorii şi activităţile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate.

Întâlnirile dintre cei trei au fost monitorizare de procurori, după ce omul de afaceri a făcut un denunţ la DNA.

La sfârşitul lunii aprilie 2020, intermediarula fost prins în flagrant de DNA în timp ce primea suma de 1,1 milioane de euro de la omul de afaceri, iar pe 2 mai 2020 era reţinut şi ofiţerul de poliţie, acesta fiind arestat preventiv şi trimis peste o lună în judecată.

AGERPRES
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii