Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:05 22 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la DNA privind modificările aduse prin OUG nr. 7/2019

ro

26 Feb, 2019 14:57 975 Marime text
Ca urmare a ședinței procurorilor DNA, întruniți în Adunare generală la data de 26 februarie 2019, în temeiul Hotărârii nr. 95/20.02.2019 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie este abilitat să transmită concluziile rezultate în urma votului, respectiv măsurile adoptate:

1. Susținerea Hotărârii nr 95/20.02.2019 a Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 conțin prevederi neconstituționale și care vor conduce la blocarea activității Ministerului Public, inclusiv D.N.A

 2. Susținerea demersului PICCJ de a cere Avocatului Poporului sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea OUG nr. 7/2019

3. Solicitarea ca titularii îndreptățiți să declanșeze un conflict juridic de natură constituțională între Guvern ca legiuitor delegat și Autoritatea judecătorească, întrucât modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 pun în imposibilitate Ministerul Public să își exercite atribuțiile constituționale.

4. Transmiterea unei scrisori deschise către ministrul Justiției pentru a explica modul în care urmează să fie derulată și finalizată procedura de ocupare a funcțiilor de procuror șef secție la D.N.A în intervalul de 22 de zile, rămas până la expirarea delegărilor, având în vedere că, urmare a OUG 7/2019 delegarea în aceste funcții nu mai este posibilă

5. Sesizarea reprezentanților GRECO – Grupul Statelor împotriva Corupției și a Comitetului MONEYVAL (Comitet de experți pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor), ambele organisme din cadrul Consiliului Europei, cu privire la modul în care OUG nr. 7/2019 va afecta eficiența organelor de urmărire penală din perspectiva infracțiunilor de combaterii corupției si a spălării banilor.

6. Transmiterea pe pagina de internet a instituției a unui mesaj public privind riscul blocării activității instituției ca urmare a OUG nr. 7/2019 și a paralizării combaterii corupției la nivel înalt.

În cursul ședinței, au fost supuse votului Adunării generale și alte propuneri ale participanților, care nu au întrunit însă numărul de voturi (majoritate simplă din numărul celor prezenţi) necesare adoptării.

Ti-a placut articolul?

Comentarii