Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM, anunţ important. Este vizată DNA

ro

26 Feb, 2019 15:02 1573 Marime text
În ședința din 26.02.2019, Secția pentru procurori din CSM a decis respingerea propunerilor formulate de D.N.A. de prelungire a delegărilor în două funcții de conducere din cadrul acestei structuri, respectiv aceea de procuror șef al Secției de combatere a corupției și de procuror șef al Secției judiciare penale.

La adoptarea acestei hotărâri s-a avut în vedere intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 7/2019 care interzic delegările în funcții de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea se face de Președintele României.

Ca efect al acestei măsuri, funcțiile se vor vacanta pe o perioadă a cărei durată nu poate fi anticipată, cu consecințe asupra exercitării atribuțiilor specifice, dintre care menționăm doar pe cea privind verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriilor.
Secția de procurori atrage atenția încă o dată asupra efectelor O.U.G. nr. 7/2019 asupra activității Ministerului Public, reiterând în acest context necesitatea abrogării tuturor prevederilor din actul normativ menționat, care sunt de natură să afecteze această activitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii