Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:59 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial! Avocatul Tiberiu Bogdan Ionescu, din Baroul Constanţa, condamnat definitiv!

ro

24 Jun, 2021 20:12 3872 Marime text
Înalta Curte de Casație și Justiție a României s-a pronunțat definitiv în apelul dosarului în care Tiberiu Bogdan Ionescu, avocat din cadrul Baroului Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorii DNA.

Avocatul a luat doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare.

Iată decizia oficială

În baza art.421 pct.2 lit. a) Cod procedură penală, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa şi de apelantul-inculpat Ionescu Tiberiu Bogdan, împotriva sentinţei penale nr.37/09.03.2010 a Curţii de Apel Constanţa, pe care o desfiinţează în parte, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută de art.269 alin.(1) Cod penal şi greşita menţionare a temeiului de confiscare prevăzut de art.19 din Legea nr.78/2000 şi, rejudecând: În baza art.396 alin.(2) Cod penal, condamnă inculpatul Ionescu Tiberiu Bogdan la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art.269 alin.(1) Cod penal. Men?ine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influen?ă prevăzută de art.291 alin.1 Cod penal, rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În baza art.38 alin.(1) Cod penal raportat la art.39 alin.(1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. Menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit. a), b) şi g) Cod penal pe o durată de 1 an, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi. În baza art.91 alin.(1) Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului. Conform art.92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Desemnează în calitate de organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune Constanţa. În baza art.93 alin.(1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.(2) Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art.93 alin.(3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf.Apostol Andrei” Constanţa. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.(1) lit.c-e) cod penal, se vor comunica de către condamnat Serviciului de Probaţiune Constanţa. Conform art.404 alin.(2) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 alin.(1) din codul penal potrivit cărora ”dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credin?ă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obliga?iile impuse ori stabilite de lege, se revocă suspendarea ?i se dispune executarea pedepsei”. Înlătură dispoziţiile art.19 din Legea nr.78/2000 din conţinutul dispoziţiei de confiscare a sumei de 3.800 de lei de la inculpat, măsura urmând a fi executată în baza art.291 alin.(2) Cod penal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 217 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2021. Cu opinie separată a doamnei judecător, în sensul respingerii apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpatul Ionescu Tiberiu Bogdan împotriva sentinţei penale nr.37/P din data de 09 martie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarele:

„În perioada mai - iunie 2016, inculpatul Ionescu Tiberiu Bogdan a pretins de la o persoană cercetată pentru săvârşirea unor infracţiuni de şantaj şi proxenetism (martor în cauză), printr-un intermediar, suma de 1.000 euro, din care a primit efectiv suma de 3.800 lei. Banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi de inculpat în schimbul influenţei pe care a afirmat că o are asupra unor lucrători de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa, pe care îi poate determina să îi furnizeze informaţii legate de comiterea unor infracţiuni de trafic de droguri aflate în instrumentare.

Informaţiile respective urmau să stea la baza unui denunţ pe care martorul trebuia să-l depună la unitatea de Parchet şi astfel să beneficieze de cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă, prevăzute în legislaţia specială. În aceeaşi perioadă, inculpatul chiar i-a furnizat persoanei respective „informaţiile” promise care însă nu au avut finalitatea aşteptată de martor, nefiind reale“.

De precizat că pentru infracțiunea de favorizare a făptuitorului avocatul a fost achitat în primă instanță.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii