Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:25 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă amânare de pronunțare în dosarul terenurilor din Portul Tomis, Constanța!

ro

28 Jul, 2023 16:25 1629 Marime text


 Judecătorul Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, a amânat azi, 28 iulie 2023, pronunțarea în dosarul terenurilor din Portul Tomis, din municipiul Constanța!

Nou termen pentru pronunțare a fost stabilit pentru data de 1 august 2023.

 Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Dosarul a fost instrumentat de Andrei Bodean, procurorul șef al DNA Constanța, care i-a deferit justiției pe Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, și pe Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa).

Cele trei terenuri (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Dosar DNA
Curtea de Apel Constanța amână pronunțarea definitivă în dosarul foștilor șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii