Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Motivarea judecătorilor în cazul polițistului din Constanța condamnat pentru omor. „A dat dovadă de toleranță scăzută la frustrare“

ro

08 Jan, 2022 00:00 12326 Marime text

 
  • În motivarea deciziei, Tribunalul Constanța arată, printre altele, că după comiterea faptei „inculpatul, alături de colegii săi a și efectuat investigații, întocmind chiar un proces-verbal de verificări în acest sens“.
 
Alexandru Dîrmon, polițist al Secției 5 din Constanța, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare cu executare. Totodată, instanța a admis acțiunea civilă și a dispus obligarea fostului polițist la plata sumei de 100.000 de euro și peste 20.000 de lei cu titlul de daune daune materiale și morale.
 
Decizia a fost luată de Antoaneta Ardeleanu, judecător în cadrul Tribunalului Constanța, și a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Alexandru Dîrmon este acuzat că la data de 04 iunie 2021, orele 13.15, pe fondul consumului de alcool, dar și pe fondul unor discuții contradictorii, i-ar fi aplicat persoanei vătămate, de sex masculin, în vârstă de 55 de ani, lovituri cu piciorul, la nivel capului, ocazie acesta a suferit mai multe leziuni.
 
Ulterior, persoana vătămată a decedat.
 
În motivarea deciziei, instanța a reținut, printre altele, că „în ceea ce privește identitatea autorului agresiunii, inițial aceasta a fost necunoscută, martorul (...) nereușind să-l prindă la momentul sesizării organelor de poliție. Cu toate acestea, martorul l-a descrie pe agresor ca fiind un tânăr de aproximativ 25 ani, îmbrăcat cu o maletă de culoare neagră și pantaloni negri, pe care l-ar putea recunoaște din fotografie sau din grup.
 
În vederea identificării autorului organele de poliție au efectuat verificări în zonă, și au stabilit că victima era client fidel al barului din apropierea locului săvârșirii faptei, era consumator de băuturi alcoolice, și în perioada săvârșirii agresiunii împotriva sa, chiar fusese la bar.
 
Ca-n filme
 
Au fost ridicate și imagini video surprinse de camere video al barului, în interior, dar care surprindeau parțial și terasa, și în urma vizualizării imaginilor a fost identificat o persoană de sex masculin, cu semnalmentele autorului descrise de martor.
 
În urma verificării imaginilor și a fizionomiei persoanei autorului, acesta a fost identificat în persoana lui ofițerului de poliție în cadrul Secției 5 Poliție Constanța, exact structura de poliție ce-l căuta pe autorul infracțiunii.
 
Mai mult decât atât, inculpatul, alături de colegii săi a și efectuat investigații, întocmind chiar un proces-verbal de verificări în acest sens.
 
Lovituri puternice la nivelul capului
 
În continuare, tot în motivarea deciziei, instanța a reținut, printre altele, că polițistul i-ar fi aplicat lovituri puternice victimei, cu piciorul la nivelul capului, zonă vitală a corpului, în timp ce victima era căzută pe jos, la pământ și că prin maniera loviturilor aplicate rezultă că inculpatul ar fi acceptat că loviturile aplicate pot produce decesul victimei.
 
A recunoscut
 
De asemenea, tribunalul a reținut și dispozițiile art. 396 alin.10 C.p.p., având în vedere poziția procesuală a inculpatului care a recunoscut comiterea faptei și s-a hotărât judecarea cauzei în procedura simplificată, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsa cu 1/3.
 
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere (...), „modalitatea concretă de comitere a faptei, constând în lovirea unei personae cu picioarele în zona capului, atât cât aceasta se afla în poziția în picioare, dar și după ce a căzut la sol, lovituri ce au produs leziuni grave, incompatibile cu viața, toate aceste acțiuni petrecându-se pe fondul consumului excesiv de alcool al celor doi, dar și pe fondul unor discuții contradictorii ce au avut loc la bar, reacția disproporționate a inculpatului la acel moment care chiar daca nu a urmărit rezultatul faptelor sale, l-a acceptat să se producă“, conform motivării.
 
26 de ani
 
În continuare, Tribunalul a avut în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului care are vârsta de 26 de ani, la momentul comiterii faptei era ofițer de poliție în cadrul Secției 5 din Constanța, deci era un apărător al legii, însă a dat dovadă de toleranță scăzută la frustrare, pe fondul discuțiilor purtate cu victima, ambii fiind sub influența alcoolului și a ajuns să o lovească atât de intens pe aceasta în cap, încât leziunile au condus la decesul victimei, atitudinea inculpatului ulterior comiterii faptei, care nu și-a asumat comiterea faptei, a participat la acte de cercetare penală, ce au fost efectuate în cauză, fiind în zona de competență a Secției 5 de Poliție unde acesta activa ca lucrător de poliție.
 
Sursa motivare: rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
O minoră de 14 ani, din Mangalia, relații sexuale cu un băiat de 26 de ani. Acesta a fost condamnat
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii