Ministrul Justiției- „Am formulat solicitarea către Emiratele Arabe Unite ca Horațiu Potra să fie extrădat”
Ministrul Justiției- „Am formulat solicitarea către Emiratele Arabe Unite ca Horațiu Potra să fie extrădat”
09 Jul, 2025 17:43
ZIUA de Constanta
253
Marime text



Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat într-o intervenție la B1 TV că statul român a făcut demersurile către Emiratele Arabe Unite pentru extrădarea lui Horațiu Potra, după ce în spațiul public a apărut informația că liderul mercenarilor ar fi în Dubai.
“În ceea ce privește demersurile necesare pentru a realiza cooperarea judiciară internațională, Ministerul Justiției și-a îndeplinit absolut toate obligațiile. Nu avem un tratat de cooperare judiciară cu Emiratele Arabie Unite, funcționează principiul general din dreptul internațional al reciprocității și pe această bază legală principială am formulat solicitarea de a fi extrădat în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Noi am transmis către Emiratele Arabe Unite. Nu știu unde se află în moemntul de față, dar am iniția demersurile în această direcție”.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pus sechestru asigurător pe Conturile şi bunurile lui Horaţiu Potra, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor. De asemenea, potrivit stiripseurse.ro, de procurori e vizat și fratele lui Potra.
Măsura vizează peste 24 milioane de lei, aproape 30 de kilograme de aur şi 11 imobile şi apartamente din Sibiu.
Potrivit anchetatorilor, suspectul este acuzat că s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale pentru veniturile de peste 72 de milioane de lei obţinute între iunie 2023 şi noiembrie 2024 din prestarea, în Congo, a unor servicii de management al securităţii, venituri transferate ulterior, prin circuite comerciale şi financiare fictive, în conturile personale sau ale unor entităţi juridice, înregistrate în Emiratele Arabe Unite.
Citește și:
Conturile şi bunurile lui Horaţiu Potra, puse sub sechestru
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii