Medicul Dorel Săndesc, condamnat definitiv în dosarul accidentului mortal din 2018
Medicul Dorel Săndesc, condamnat definitiv în dosarul accidentului mortal din 2018
149
Marime text

Managerul Spitalului Județean Timișoara, medicul ATI Dorel Săndesc, a rămas definitiv condamnat la un an și opt luni de închisoare cu suspendare în dosarul accidentului rutier mortal produs în 2018, după ce Curtea de Apel Timișoara a respins ca tardiv apelul formulat de acesta.
Decizia instanței a stârnit însă controverse juridice, după ce judecătorii au refuzat să considere drept dată a declarării apelului momentul în care documentele au fost depuse la poșta din Serbia, luând în calcul doar data la care acestea au ajuns efectiv la instanță, potrivit stiripesurse.ro.
Apelul, trimis din Serbia în ultima zi legală
Potrivit datelor de pe portalul instanțelor de judecată, termenul-limită pentru declararea apelului era 30 martie 2026. În aceeași zi, documentele au fost depuse la un oficiu poștal din Vršac, Serbia.
Scrisoarea a ajuns însă la Judecătoria Timișoara în 9 aprilie 2026, la o zi după împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale în acest dosar.
Curtea de Apel Timișoara a decis că apelul a fost formulat tardiv și l-a respins fără să mai analizeze fondul cauzei.
Motivarea instanței: recipisa poștală din străinătate nu conservă termenul
În motivarea deciziei, judecătorii au explicat că doar recipisa emisă în cadrul unui serviciu poștal reglementat de legislația română poate produce efectul juridic de conservare a termenului procedural.
„O recipisă emisă de un operator poștal străin poate constitui un element probator de fapt, dar nu produce, în procesul penal român, efectul special de conservare a termenului prevăzut de art. 270 alin. (1) C.proc.pen”, au arătat judecătorii.
Instanța a mai precizat că, în cazul trimiterii apelului din străinătate, „data relevantă pentru verificarea respectării termenului este data primirii apelului la instanța competentă”.
Avocați: „Judecătorii au adăugat la lege”
Mai mulți avocați consultați de Libertatea au contestat însă interpretarea Curții de Apel Timișoara și susțin că legea nu distinge între un oficiu poștal din România și unul din străinătate.
„Codul de Procedură penală spune «oficiul poștal», nu «oficiul poștal național». Judecătorii au adăugat la lege”, a declarat un avocat penalist pentru sursa citată.
Avocatul Viorel Pașca a explicat că, în practică, trebuie luată în calcul data depunerii documentului la poștă, indiferent de țara din care a fost expediat.
„E considerat în termen dacă e data poștei, indiferent că e poșta în România sau în străinătate”, a spus avocatul.
Miza uriașă: prescripția răspunderii penale
Potrivit sursei citate, între pronunțarea condamnării în primă instanță și împlinirea termenului de prescripție mai rămăsese mai puțin de o lună.
În aceste condiții, dacă apelul ar fi fost considerat formulat în termen, exista posibilitatea ca instanța de apel să constate intervenirea prescripției și să înceteze procesul penal.
Surse juridice au declarat pentru sursa citată că trimiterea apelului prin poștă din Serbia ar fi putut urmări tocmai depășirea termenului de prescripție până la momentul ajungerii dosarului în apel.
Accidentul din 2018 în urma căruia o femeie a murit
Accidentul a avut loc în aprilie 2018, în localitatea Giroc, lângă Timișoara.
Potrivit rechizitoriului, Dorel Săndesc, aflat la volanul unui Jaguar, nu ar fi respectat indicatorul „Cedează trecerea” și a intrat în coliziune cu o Dacia Logan în care se afla familia Marincu.
În urma impactului, Ofelia Marincu, aflată pe bancheta din spate, a suferit răni grave. Femeia a fost operată și internată timp de nouă luni, însă ulterior a decedat din cauza complicațiilor medicale.
Dorel Săndesc poate încerca o cale extraordinară de atac
Potrivit avocaților consultați de Libertatea, medicul ar putea formula recurs în casație la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cazul unei eventuale admiteri a acestei căi extraordinare de atac, dosarul ar putea fi retrimis pentru rejudecarea apelului pe fond, situație care ar putea conduce la constatarea prescripției răspunderii penale.
Citește și:
Judecătoria Medgidia dă peste cap procesul dintre Petcu Ștefania și Liviu Cristian Negoiță. Detaliul de la Medicină Legală care a repus dosarul pe rol
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


