Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:30 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medic primar chirurg trimis în judecată! Ce acuzații i se aduc

ro

18 Sep, 2023 15:54 870 Marime text

foto: Unsplash
În urma unei anchete desfășurate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, un medic primar chirurg dintr-un spital din Timișoara a fost trimis în judecată sub acuzația de luare de mită.

Inculpatul, care se află sub măsura preventivă a controlului judiciar, este acuzat că ar fi primit sume importante de bani de la pacienți sau de la aparținători ai acestora, în schimbul unor beneficii nejustificate în cadrul tratamentului sau intervențiilor chirurgicale.

Iată comunicatul de presă integral pus la dispoziție de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș: 

Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
 
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului M.O., aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de luare de mită (26 acte materiale).

În fapt, a fost reținut că în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, inculpatul, în calitate de medic primar chirurg în cadrul unei unități spitalicești din municipiul Timișoara, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, ar fi primit importante sume de bani de la 26 pacienți sau de la aparținători ai acestora, aflați sub tratament sau supuși unor intervenții chirurgicale, fără a fi îndreptățit la primirea unor sume suplimentare de bani față de cele decontate unității spitalicești de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.
                                                                                            
Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă în vederea judecării cauzei, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


 
Citește și:


Medici condamnați într-un dosar DNA! Apelul, amânat pentru luna septembrie
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii