Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:17 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Matei Vlad Pascu, acuzat de tragedia de la 2 Mai, cere să fie pus în libertate!

ro

25 Jan, 2024 17:00 1347 Marime text
 
 
 
  • Matei Vlad Pascu este suspectat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
  • Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Matei Vlad Pascu, din București, trimis în judecată pentru accidentul de la 2 Mai, județul Constanța, soldat cu decesul a doi tineri și rănirea altor trei, cere să fie pus în libertate!
 
Conform portalului instanțelor de judecată, Matei Vlad Pascu a contestat decizia Judecătoriei Mangalia, din 23 ianuarie 2024, prin care s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a tânărului bucureștean. Totodată, instanța a respins cererile formulate de apărătorul inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi înlocuirea cu o altă măsură, ca neîntemeiate.
 
Contestația formulată de Matei Vlad Pascu va fi trimisă spre soluționare Tribunalului Constanța.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
 
Matei Vlad Pascu este suspectat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
 
„În sarcina inculpatului, s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus, pe drumurile publice, un autovehiculul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului.
 
În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului, fiind ulterior depistat pe raza localităţii Vama Veche.
 
Menţionăm că inculpatul P.M.V. a fost cercetat în stare de arest preventiv, iar, prin rechizitoriu, s-a solicitat menţinerea măsurii preventive dispusă în cauză.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, se mai arată în comunicatul procurorilor..
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Exclusiv!
Filmul tragediei de la 2 Mai explicat de procurorii din Mangalia! Rechizitoriu după moartea a doi copii (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii