Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:14 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusiv! Filmul tragediei de la 2 Mai explicat de procurorii din Mangalia! Rechizitoriu după moartea a doi copii (DOCUMENT)

ro

12 Oct, 2023 16:33 2256 Marime text

 
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Cotidianul ZIUA de Constanța este în măsură să prezinte în detaliu ancheta procurorilor din Mangalia efectuată în cazul accidentului mortal de la 2 Mai, județul Constanța, eveniment soldat cu decesul a doi tineri și rănirea altor trei.
 
În cauză, Matei Vlad Pascu, din București, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) şi (3), art. 196 alin. (1) şi (4), art. 336 alin. (2) şi art. 338 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.
 
Rechizitoriul cauzei poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
Iată ce au reținut procurorii în actul de sesizare a instanței.
 

„Pe baza probelor administrate, se va reţine că, la data de 19.08.2023, în jurul orei 05.20, numiţii (...) se deplasau dinspre localitatea Vama Veche către localitatea 2 Mai, spre locul de cazare, primii trei aflându-se la circa 30 – 40 metri înaintea prietenilor lor.
 
Cei opt tineri s-au deplasat iniţial pe trotuarul amenajat între cele două localităţi, iar, în apropiere de satul 2 Mai, unde se termină acel trotuar, au continuat deplasarea pe marginea drumului DN 39, pe acostament, pe partea dreaptă a drumului în direcţia lor de deplasare. La un moment dat, într-o zonă semnalizată cu indicatorul „curbă deosebit de periculoasă” (panouri succesive), numiţii O.A.S., D.R.M., B.D.D., C.V.A. şi I.C.I. au fost acroşaţi de autovehiculul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare ********, condus de inculpatul P.M.V., care se deplasa spre loc. 2 Mai, cu viteza de 102,86 km/h, peste limita legală. Ulterior impactului, autoturismul a efectuat în slalom o deplasare spre stânga şi apoi spre dreapta, cu revenire pe calea de rulare, împrejurare în care D.R.M. a fost proiectată spre dreapta, pe spaţiul verde, iar O.A.S. a fost proiectat cu zona capului pe acostamentul din dreapta şi cu picioarele pe spaţiul verde din dreapta.
 
De asemenea, în cursul aceste deplasări, numiţii I.C.I., C.V.A. şi B.D.D. au fost loviţi cu diferite părţi ale maşinii, suferind leziuni care au necesitat mai multe zile de îngrijiti medicale.
 
După impact, inculpatul P.M.V. nu a oprit autovehiculul, a continuat deplasarea circa 50 de metri, după care a oprit pentru scurt timp, însă nu a revenit la faţa locului, ci a întors maşina spre localitatea Vama Veche, fiind depistat la intrarea în această localitate de către un echipaj de jandarmi şi poliţişti, ce fusese alertat cu privire la evenimentul rutier.


 
După depistarea sa, inculpatul P.M.V. a fost testat cu aparatul Drugtest şi apoi condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în urma analizării acestor probe rezultând că se afla sub influenţa mai multor substanţe psihoactive.
 
În ceea ce priveşte dinamica producerii accidentului, se va reţine că impactul dintre autoturismul marca Mercedes condus de inculpatul P.M.V. şi pietoni a fost pe acostamentul din dreapta al drumului DN 39, al sensului de deplasare spre localitatea 2 Mai, astfel că autoturismul a pătruns cu roţile din partea dreaptă pe acostament, peste marcajul continuu longitudinal.
 
În cauză, se va reţine că producerea accidentului a fost cauzată de un cumul de factori, respectiv conducerea autoturismului de către inculpatul P.M.V. sub influenţa substanţelor psihoactive, cu viteză peste limita legală şi cu încălcarea marcajului ce delimitează carosabilul de acostament, dar şi de deplasarea necorespunzătoare a pietonilor, pe partea dreaptă a acostamentului în direcţia de deplasare, contrar prevederilor art. 72 din OUG nr. 195/2002 (care obligă pietonii la deplasarea pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia de mers, în absenţa trotuarului)“.

 
Rechizitoriul cauzei poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

„ 200 km/h“
 

Tot în actul de sesizare a instanței de mai arată că „în cauză, au fost audiaţi numiţii B.J.M., G.A.M. şi C.M.A., prilej cu care au relatat că P.M.V. a venit la locul lor de cazare din Vama Veche, iar, în jurul orei 24.00, au plecat cu acesta să facă o plimbare cu maşina“.
 
„Martorii au relatat că inculpatul P.M.V. a condus autoturismul pe mai multe străzi din localitate după care a ieşit pe drumul spre Bulgaria şi apoi înapoi spre loc 2 Mai. În aceeaşi împrejurare, martorii au declarat că inculpatul conducea cu viteză foarte mare (chiar şi 200 km/h), efectuând manevre periculoase (drifturi, manevre haotice şi agresive), motiv pentru care B.J.M. şi C.M.A. i-au cerut să oprească şi au coborât din maşină“, conform rechizitoriului.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Declarații la Judecătoria Mangalia
Ce spune avocatul lui Vlad Pascu, trimis în judecată pentru tragedia de la 2 Mai! (VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii