Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:54 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Magistrații de la Curtea de Apel Constanța, așteptați să facă lumină într-o achiziție publică organizată de Confort Urban SRL!

ro

22 Jan, 2024 17:00 827 Marime text
  • Pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat pe 19 ianuarie a.c. dosarul cu număr unic 29/36/2024, având ca obiect un litigiu privind achiziţiile publice
  • Confort Urban SRL și Europlus Construct SRL sunt intimați iar Swarco Traffic România SRL are calitatea de revizuent
  • Magistrații au stabilit termen în acest caz pentru 23 ianuarie a.c
 
Pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat pe 19 ianuarie a.c. dosarul cu număr unic 29/36/2024/revizuire, având ca obiect un litigiu privind achiziţiile publice.

Este vorba despre licitația deschisă, online, pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări pentru "Sistem integrat adaptiv de management al traficului și prioritizare a transportului public în Municipiul Constanța", anunţ participare simplificat CN1050836/30.12.2022, cod CPV 45316210-0, organizată de către Confort Urban SRL, cu sediul în Constanța ,în calitate de autoritate contractantă.

Confort Urban SRL și Europlus Construct SRL sunt intimați iar Swarco Traffic România SRL are calitatea de revizuent.

Magistrații au stabilit termen în acest caz pentru 23 ianuarie a.c.

Reamintim, pe rolul Curții de Apel Constanța, a fost înregistrat anul trecur și dosarul nr. 723/36/2023, care a avut ca obiect litigiu privind achiziţiile publice Plângere - Decizia CNSC nr. 2661/C10/2477 din 13.11.2023, vezi secțiunea „documente”.

Părți în dosar au fost SC Confort Urban SRL, în calitate de reclamant și SC Europlus Construct SRL și SC Swarco Traffic Romania SRL, în calitate de pârâți.

La termenul din 18.12.2023, magistrații de la Secţia de contencios administrativ și fiscal au respins plângerea formulată de Confort Urban în contradictoriu cu Europlus Construct și SC Swarco Traffic România.

Iată soluția pe scurt: „Respinge plângerea formulată de reclamanta SC Confort Urban SRL, în contradictoriu cu Europlus Construct și SC Swarco Traffic România, ca nefondată. Respinge plângerea din dosarul conex nr. 726/36/2023 formulată de reclamanta SC Swarco Traffic Romania SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC Confort Urban SRL și SC Europlus Construct SRL.
 
Despre Swarco Traffic Romania SRL

Potrivit platformei termene.ro, societatea a fost înființată la data de 11 ianuarie 1996. Firma are sediul pe Strada Caderea Bastiliei, Nr. 65, E, București, Sector 1.

Swarco Traffic Romania SRL are ca obiect de activitate activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.

Situația financiară se prezintă în felul următor: o cifră de afaceri de 32.998.335 lei, un profit de 4.754.158 lei la un număr de 27 de angajați.

Administratori sunt Harald Mosbock și Liviu Stăniloiu.


Despre Europlus Construct SRL

Potrivit platformei termene.ro, societatea a fost fondată la data de 10 decembrie 1992 și are sediul social în Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov.

Firma are ca obiect de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

Situația financiară se prezintă în felul următor: o cifră de afaceri de 12.679.523 lei, un profit de 1.892.244 lei la un număr de 13 angajați.

Asociat unic și administrator este Vladan Maria. Numele Vladan Maria apare și în Accounting - Bright Dabster SRL, Atelier Furniruire Ed SRL.


Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.


PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Achiziții publice pe rolul Curții de Apel Constanța Dosarul dintre Confort Urban, Europlus Construct și SC Swarco Traffic România, tranșat de magistrați

Licitație organizată de Confort Urban SRL, contestată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. A fost dispusă anularea procedurii de atribuire
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii