Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:09 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luciana Mera, de la Înalta Curte, iese la pensie. În faţa ei s-au aflat Liviu Dragnea şi Radu Mazăre

ro

06 Mar, 2019 00:00 3498 Marime text
Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, ieri, cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de Luciana Mera, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
Luciana Mera face parte din completul de judecată desemnat cu judecata apelului dosarului în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor aparent fictive.
 
De asemenea, Luciana Mera judecă, alături de alţi colegi magistraţi, apelul dosarului instrumentat de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, cauză în care a fost calculat un presupus prejudiciu în valoare de aproximativ 56 de milioane de euro. În primă instanţă, Sorin Blejnar, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a fost condamnat, în primă instanţă, la cinci ani de închisoare. Florin Dan Secăreanu, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, şi Viorel Comăniţă, fost şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, au luat, tot în primă instanţă, câte cinci ani de detenţie. În prezenta cauză au fost condamnate, în primă instanţă, şi alte persoane.
 
În luna octombrie 2017, Luciana Mera a făcut parte din completul care a decis ca Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa (aflat în prezent în Madagascar), şi omul de afaceri Sorin Strutinsky să rămână sub control judiciar. Hotărârile sunt definitive şi au fost luate în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre a fost deferit Justiţiei alături de Sorin Strutinsky, de fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, dar şi de alte persoane, printre care se află şi cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa!
 
În luna februarie 2015, Luciana Mera a decis scoaterea din arest preventiv a Elenei Udrea (aflată în prezent în Costa Rica) şi plasarea ei în stare de arest la domiciliu.  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii