Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:31 25 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litigiul dintre CJ Constanța și firma afaceristului Romeo Hanți, HIG Muntenia a ajuns la Curtea de Apel Constanța

ro

25 Feb, 2026 10:52 135 Marime text
Sursa foto: Pexels



Pe rolul Curții de Apel Constanța se află dosarul 1842/118/2025, înregistrat la data de 24.02.2026 la Secţia de contencios administrativ si fiscal, ce are ca obiect „ litigiu privind achiziţiile publice ACHIZIŢII PUBLICE “
 
Procesul se află în stadiul de recurs, iar ultima modificare a fost operată în data de 24.02.2026.
Părți în dosar sunt Județul Constanța, în calitate de recurent reclamant și HIG Muntenia SRL – intimat pârât.
 
Instanța nu a stabilit încă un termen de judecată.





 

Recursul a fost făcut de reclamanta – Județul Constanța în urma deciziei Tribunalului Constanța, unde fusese inițial înregistrat dosarul, din data de  08.01.2026 prin care instanța a respins cererea formulată de reclamantă.
 
Iată soluția pe scurt:
 
„Respinge excepţia tardivităţii formulării cererii principale, invocată de pârâta HIG MUNTENIA SRL, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul JUDEŢUL CONSTANŢA, cu sediul în mun. Constanţa, b-dul Tomis, nr. 51, jud. Constanţa, prin reprezentant legal Mitroi Florin-preşedinte în contradictoriu cu pârâta HIG MUNTENIA SRL, cu sediul în mun. Constanţa, str. Celulozei, nr. 6, jud. Constanţa, nr. de înregistrare la ORC J13/1372/1991, CIF RO 1863514, prin reprezentant legal Hanţi Romeo-administrator şi, prin reprezentant convenţional Cabinet de avocat Adrian Alexandrescu, ca neîntemeiată. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţional HIG MUNTENIA SRL, cu sediul în mun. Constanţa, str. Celulozei, nr. 6, jud. Constanţa, nr. de înregistrare la ORC J13/1372/1991, CIF RO 1863514, prin reprezentant legal Hanţi Romeo-administrator şi, prin reprezentant convenţional Cabinet de avocat Adrian Alexandrescu în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvenţional JUDEŢUL CONSTANŢA, cu sediul în mun. Constanţa, b-dul Tomis, nr. 51, jud. Constanţa, prin reprezentant legal Mitroi Florin-preşedinte, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Constanţa-Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată la data de 08.01.2026, în conformitate cu prevederile art. 402 din CPC sub rezerva art. 396 alin. 2 din CPC raportat la art. 401 alin. 2 teza ultimă din CPC.”.
 
Amintim că în luna octombrie 2024, Consiliul Județean Constanța a atribuit un contract de servicii de reeditare a materialelor de promovare turistică, în vederea promovării pe plan intern și extern a potenţialului turistic al judeţului Constanţa, astfel încât să răspundă nevoilor regiunii privind dezvoltarea durabilă a turismului din județ.
 
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) este de  44.600 de lei.

 
LicitatiaPublica.ro menționează că societatea a mai avut contracte castigate cu Județul Constanța în 2010, respectiv 2009 pentru Furnizare autorizații de circulație pe drumurile județene din județul Constanța.
 
Despre HIG Muntenia SRL
 

Potrivit termene.ro, societatea comercială HIG Muntenia SRL a fost înființată în anul 1992 și are sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Celulozei, județul Constanța.
 
 Ca asociat unic și administrator figurează Romeo Hanţi.
 
Firma are ca obiect de activitate „alte activităţi de tipărire n.c.a.“.
 
În 2024, compania a avut o cifră de afaceri de 1.808.599  lei, profit de 178.430 lei și 14 angajați.
 
Firma figurează cu 1.114 contracte din achiziții directe, printre autoritățile contractante fiind Confort Urban SA, Muzeul de Artă Constanța, SC RAJA SA, Drumuri Județene Constanța SA, CNAIR, CJ Constanța, CN APM SA, SAJ Constanța, etc.
 
Numele afaceristului Romeo Hanți a apărut în 2021 într-un dosar instrumentat de Judecătoria Constanța și Curtea de Apel Constanța. Astfel, Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au încetat în februarie 2024 procesul penal privindu-l pe Hanți Romeo în dosarul în care acesta a fost deferit justiției, în 2021, pentru lovirea sau alte violenţe, influenţarea declaraţiilor și tulburarea ordinii şi liniştii publice.
 
În primă instanță, Judecătoria Constanța l-a condamnat, la data de 24.09.2021, pe Hanți Romeo la un an și cinci luni de închisoare cu suspendare.
 
Joi, 22 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța a încetat procesul penal privindu-l pe Hanți Romeo, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.193 alin.2, art.272 alin.1 și art.371 Cod penal.
 
Conform unor surse Curtea de Apel Constanța a concluzionat că în cauză a intervenit prescripţia.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 
 
Citește și
Justiție Constanța CJ Constanța, la judecată cu firma afaceristului Romeo Hanți, HIG Muntenia
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii