Justiție Constanța Dosarul generalului Nicolae Crețu, fostul comandant al Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, a fost clasat
Justiție Constanța: Dosarul generalului Nicolae Crețu, fostul comandant al Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu,
12 Aug, 2026 16:32
ZIUA de Constanta
206
Marime text
206
Marime text

Dosarul în care generalul de flotilă aeriană Nicolae Crețu era cercetat pentru fals intelectual a fost clasat de procurorii militari.
Ancheta viza modificarea unui ordin de zi pe unitate, după un incendiu produs în februarie 2024 la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, incident care nu ar fi fost raportat superiorilor în termenul prevăzut.
Comunicatul integral din partea Statului Major al Apărării:
Procurorul de caz a dispus clasarea dosarului penal în care a fost cercetat generalul de flotilă aeriană Nicolae Crețu. La data deschiderii cauzei, acesta îndeplinea funcția de comandant al Bazei 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” de la Mihail Kogălniceanu.
În cursul anului 2025, cercetările desfășurate în această cauză au fost reflectate pe larg în spațiul public și au generat un interes semnificativ din partea opiniei publice. Având în vedere acest interes, Statul Major al Apărării face publică și soluția dispusă de organul judiciar, în vederea unei informări complete și echilibrate.
Statul Major al Apărării respectă independența autorităților judiciare și nu formulează aprecieri cu privire la soluțiile dispuse în cauzele penale.
Instituția își desfășoară activitatea în baza principiilor legalității, integrității și transparenței și acordă întregul sprijin autorităților competente ori de câte ori acesta este solicitat, în condițiile legii.
În spiritul unei informări complete, corecte și echilibrate a opiniei publice, soluțiile dispuse de organele judiciare prezintă același interes public ca informațiile referitoare la declanșarea și desfășurarea cercetărilor.
Citește și:
Precizări importante ale Parchetului Militar în dosarul generalului de flotilă aeriană Nicolae Crețu, comandantul Bazei 57 Aeriene „Mihail Kogălniceanu”
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


