Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:19 08 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Dispută juridică între SSAB AG SA , UAT Tulcea și patru firme. Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

ro

08 Jun, 2026 12:11 172 Marime text
Pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat dosarul 578/88/2023 la Secția de Contencios Administrativ. Dosarul are ca obiect – litigiu privind achiziţiile publice Reziliere contract - Pretenţii, stadiul procesual fiind – apel.

Părți în dosar sunt SSAB AG SA - Apelant Reclamant, Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Tulcea - prin Primarul Municipiului Tulcea - Apelant Pârât, Asirom Vienna Insurance Group SA - Intimat Chemat în garanţie, SPC Elite Consulting SRL - Intimat Intervenient, Structi Punct SRL - Intimat Intervenient și Habau SRL Intimat Intervenient.

Primul termen din dosar are loc astăzi, 8 iunie 2026.

Procesul s-a mai aflat și pe rolul Tribunalului Tulcea care la data de 28 ianuarie 2026 a respins cererea.

Solutia pe scurt: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC SSAB AG S.A., în contradictoriu cu pârâtul UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL TULCEA PRIN PRIMAR şi intervenientele forţate SPC ELITE CONSULTING SRL, SC STRUCTI PUNCT SRL ?i SC HABAU SRL, ca neîntemeiată. Admite, în parte, cererea reconven?ională formulată de pârâta reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL TULCEA PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC SSAB AG S.A., în calitate de lider de asociere al Asocierii S.C. SSAB — AG S.A. — SPC ELITE CONSULTING S.R.L. - STRUCTURI PUNCT S.R.L. - HABAU S.R.L. Constată încetarea prin reziliere a Contractului nr. 27203/22.06.2022 ca urmare a Notificării de reziliere nr. 8541/27.02.2023 emisă de UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL TULCEA PRIN PRIMAR. Respinge în rest cererea reconven?ională, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în garan?ie formulată de pârâta reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL TULCEA PRIN PRIMAR, împotriva chematului în garan?ie ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ-ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, ca neîntemeiată. Respinge cererile de interven?ie for?ată formulate de intevenien?ii SPC ELITE CONSULTING SRL, SC STRUCTI PUNCT SRL ?i SC HABAU SRL, ca neîntemeiate. Obligă pârâtă reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL TULCEA PRIN PRIMAR la plata sumei de 23.800 lei cheltuieli de judecată către chematul în garan?ie ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ-ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi 28.01.2026“ – conform Portalului Instanțelor de Judecată.

Prin cererea adresată Tribunalului ###### şi înregistrată la nr.578/88/26.04.2023, reclamanta ## #### AG S.A,  în calitate de lider al asocierii SSAB AG S.A - SPC ##### CONSULTING S.R.L - STRUCTI PUNCT S.R.L - HABAU S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL ######:
- constatarea intervenirii rezilierii contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 27203/22.06.2022,
-   constatarea neîndreptățirii pârâtei la executarea garanției de bună execuție, precum si
-  obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 153.700 lei achitată în vederea constituirii garanției de bună execuție reprezentând prima de asigurare aferentă poliței de garanție ASIBOND seria AB, nr. ######### din data de 06.07.2022 emisă în baza Ofertei de asigurare AA40384A46 din 06.07.2022 de Societatea Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group S.A;
- plata profitului nerealizat în cuantum de 8% din 41.033.210 lei (prețul contractului conform Acordului contractual nr. 27203/22.06.2022) inclusiv TVA;
- plata serviciilor de proiectare și asistență tehnică în cuantum de 1.190.000 lei inclusiv TVA; - plata sumelor cu titlu de resurse alocate de reclamanta în calitate de antreprenor pentru dezvoltarea proiectului (parte din costurile indirecte) 2% din 41.033.210 lei (prețul contractului conform Acordului Contractual nr. 27203/22.06.2022) = 976.590,16 lei inclusiv TVA,
- plata cheltuielilor de judecată.

„În motivarea cererii, se arată că, la data de 22.06.2022 a fost încheiat Contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 27203/22.06.2022, între ######### #### ## S.A. - ### ##### ########## #### ####### ##### SRL - ##### SRL - prin lider ####### SA, în calitate de Antreprenor și UAT Municipiul ######, în calitate de Achizitor, având ca obiect servicii de proiectare tehnică, asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Modernizarea parcului auto de transport călători din ########## ###### #### ############## ## ######## ########## ###### ######### ######", cod SMIS 130588, POR/2019/3/3.2/3/ITI 9.
Se mai arată că, urmare a derulării raporturilor Contractuale, între părți a existat o vastă corespondență prin care pârâta a fost sesizată asupra nerespectării obligațiilor contractuale asumate.
Se susţine că, în data de 09.09.2022, reclamanta a comunicat notificarea nr. 541 prin care a informat pârâta achizitor cu privire la demararea activităților de proiectare aferente contractului în raport de Ordinul de începere - Servicii de proiectare nr. 31226/ 14.07.2022, iar până la data de 09.09.2022,  a întocmit și predat pârâtei documentațiile tehnice în vederea obținerii avizelor aferente lucrărilor pentru obiectivele de investiții cuprinse în contract, întocmindu-se în acest sens procese verbale de predare - primire a documentațiilor.


Se menţionează că pârâta a procedat la efectuarea demersurilor necesare în vederea obținerii tuturor avizelor și acordurilor necesare pentru prestarea serviciilor de proiectare, iar în raport de cele trei obiective stabilite conform Contractului, situația de fapt existentă la data de 09.09.2022 se învederează că următoarea:
Cu privire la obiectivul nr. 1 Reabilitare drumuri, serviciile de proiectare au fost realizate cu consecința întocmirii Documentației Tehnice pentru obținerea Autorizației de Construire, care a fost predată în data de 12.08.2022 conform procesului verbal nr. 35785
Cu privire la obiectivul nr. 2, Ansamblu de clădiri depou, pârâta a fost informată asupra necesității cunoașterii tipului de autobuze electrice și a stațiilor de încărcare ce urmau a fi achiziționate și depozitate în depou, în scopul dimensionării corecte a elementelor clădirii și a instalațiilor aferente, precum și pentru întocmirea scenariului de securitate la incendiu, necesar în vederea obținerii avizului autorizației Inspectoratului ####### pentru situații de Urgență
Cu privire la obiectivul nr. 3 Stația de capăt, pârâta a fost informată asupra faptului că este necesară elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal în raport de reglementările specifice din cadrul Certificatului de Urbanism conform căruia Proiectul face obiectul Legii nr. 350/2001.
Pe cale de consecință, față de obiectivele nr. 2 și nr. 3, reclamanta a solicitat sistarea serviciilor de proiectare pe o perioadă nedeterminată, până la îndeplinirea obligațiilor ce revin pârâtei conform Contractului.
Ulterior, pârâta a revenit prin notificarea nr. 4606/02.02.2023 și prin notificarea nr. 5810/08.02.2023 prin care, contrar celor solicitate de reclamanta și ignorând obligațiile contractuale asumate, a pretins nerespectarea termenului de elaborare a proiectului tehnic solicitând totodată predarea documentației economice, contrar faptului că cea din urmă a fost comunicată pârâtei încă din data de 04.01.2023.
În raport de aceste susțineri neîntemeiate, reclamanta a revenit prin notificarea nr. 491/10.02.2023 prin care a răspuns punctual celor comunicate prin corespondența menționată în cuprinsul paragrafului anterior, învederând imposibilitatea societăţii de îndeplinire a obligațiilor contractuale din motive neimputabile Asocierii, ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate de pârâtă“ – transmite rejust.ro.

Despre Omniasig Vienna Insurance Group SA

Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 8 iunie 2026, societatea Omniasig Vienna Insurance Group SA a fost înființată în anul 2001, are sediul în București, Aleea Alexandru nr. 51, Sector 1 și se ocupă de „Alte activități de asigurări (exceptând asigurările de viață)”.

 
Acționari sunt compania austriacă Vienna Insurance Group AG Wienner Versicherung Gruppe, Banca Comercială Română SA și o listă de persoane fizice și juridice.
 
Membri în directorat sunt Ifrim Elena Ancuța, Stratnic Costinel Silviu și Tecau Mihail.
 
Banca Comercială Română SA mai este acționar la BCR Leasing IFN SA, BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group SA, BCR Pensii, Societatea de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA, Biroul de Credit SA, Banca Comercială Română SA Sucursala Județeană Alba, BCR Banca pentru Locuințe SA, BCR Social Finance IFN SA, Suport Colect SRL, CIT ONE SA, BCR Payments Services SRL, BCR Seed Starter SRL și Banca Comercială Română SA București Sucursala Județeană Dolj.
 
Stratnic Costinel Silviu mai este membru în consiliul de supraveghere la Carpathia Pensii - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA.

Despre SSAB AG S.A.

Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 8 iunie 2026, firma a fost înființată în anul 1991, are sediul în Bacău și se ocupă de Lucrări de construcții a clădirilor residențiale și nerezidențiale.

Societatea a raportat pentru anul 2025 cifră de afaceri de 221.401.886 lei, profit de 14.522.403 lei și 186 de angajați.

Firma este controlată de Slic Mihai Iulian cu 40%, Nistor Gabriel cu 20%, Sprianu Alexandra cu 20% și Saftiuc Codrin Valentin cu 20%.

Administratori sunt Nistor Gabriel, Saftiuc Codrin Valentin și Slic Mihai Iulian.

Despre SPC Elite Consulting SRL

Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 8 iunie 2026, firma a fost înființată în anul 2009, are sediul în localitatea Păun, județul Iași și se ocupă de Activități de inginerie si consultanta tehnica legate de acestea.

Societatea a raportat pentru anul 2025 cifră de afaceri de 829.128 lei, profit de 1.073 lei și 2 angajați.

Firma este controlată de Aolăriței Marian cu 75% și Huiban Sabin Corneliu cu 25%. Cei doi sunt și administratorii societății.

Despre Structi Punct SRL

Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 8 iunie 2026, firma a fost înființată în anul 2019, are sediul în localitatea Păun, județul Iași și se ocupă de Activități de inginerie si consultanta tehnica legate de acestea.

Societatea a raportat pentru anul 2025 cifră de afaceri de 2.079.160 lei, profit de 142.102 lei și 5 angajați.

Firma este controlată de Aolăriței Marian cu 79% și Aolăriței Claudiu Marius cu 21%. Cei doi sunt și administratorii societății.

Despre Habau SRL

Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 8 iunie 2026, firma a fost înființată în anul 2000 are sediul în localitatea Ploiești, județul Prahova și se ocupă de Alte lucrări de instalații pentru construcții. .

Societatea a raportat pentru anul 2024 cifră de afaceri de 256.740.237 lei, pierdere de 28.808.029 lei și 4 angajați.

Firma este controlată de Habau Hoch-Und Tiefbaugesellschaft M.B.H.. din Austria, iar administrator sunt Leidenfrost Karl din Austria și otto Cătălina Didina.
 

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro. și platforma rejust.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii